Devalizarea românilor/ de Daniel Nicolescu

A trecut o săptămână şi mai bine de când am serbat ziua naţională. O cutezătoare, cu iniţiative artistice vii şi incomode, Ioana Ciocan, s-a gândit, atunci, la ceas omagial, să dubleze sărbătoarea oficială, cea cu treceri triumfale de tancuri şi trupe pe supt Arcul de Triumf, printr-un gest acordat la entuziasmul general, însă ponderat de o întrebare: "Care sunt (de fapt) visurile românilor?", urmând ca, după ce va fi aflat răspunsul, să-i dea o întruchipare plastică (cu ajutorul artiştilor Matei Arnăutu, Florin Brătescu - proaspăt emigrat, Iosif Oprescu şi Andrei Ciubotaru), pe care s-o aşeze, în data de 1 decembrie, la ora 10.00, pe soclul fostei statui a lui Lenin, din Piaţa Presei Libere. Un loc căruia, de câţiva ani încoace, Ioana Ciocan încearcă să-i risipească toxicitatea prin iniţiative artistice incitante.

Demersul artiştilor amintiţi, ludic cu măsură şi serios fără aere de gravitate, s-a bucurat de răspunsurile, perfect acordate cu nefericirea, ale norodului. Citez din memoria sondajului operat de Ioana Ciocan & co: "Vreau să pot să îmi trăiesc viaţa aici fără să fiu nevoit să mă lupt cu morile de vânt. Dar până atunci sper să ne vedem peste hotare." Sau: "Să plec din ţara asta cât mai repede!!!!" Dar şi: "Aş vrea ca oamenii să se plângă mai puţin şi să muncească mai eficient. Să îşi ceară drepturile mai cu cap şi să vadă că nu stă numai în puterea politicienilor pe care nu îi aleg să le facă viaţa mai bună, ci şi a lor". Şi, ca un refren cuviincios: "Mi-aş dori ca noi, românii, să redevenim uniţi, să luptăm pentru a face ceva pentru ţara noastră în scopul de a ajunge unde sunt alţii."

Între bla-bla-ul final şi urgenţa categorică a răspunsului citat iniţial, plasticienii puşi să traseze o concluzie sculpturală au hotărât: fericirea românilor e în altă parte. Or, ca să ajungi în altă parte, trebuie să îţi iei din puţinul tău de aici, şi să-l duci dincolo, unde, chiar dacă nu există soluţii, măcar e loc de speranţă. Aşa că VISUL românilor s-a concretizat plastic printr-o valiză. O valiză cu purcel, cu căţel (iar acela cu covrig în coadă, vezi foto 2), care vrea să spună că emigrarea, iar nu revoluţia, e ultima soluţie. Cu visele (privind propria lor ţară) devalizate, românii intervievaţi de artiştii noştri se văd în altă parte, stau cu bagajul făcut şi aşteaptă (după ce au fost vizitaţi de goţi, huni, gepizi, slavi, bulgari, cumani, tătari, turci şi ruşi) să taie panglica inaugurală a noului lor destin de populaţie migratoare.

Au trecut 21 de ani de la evenimentele din decembrie. Perioadele noastre sociale au fost, în acest timp, roşii, albastru-galbene sau portocalii, într-o peltea confuză. Toate pe fond nervos, obligatoriu de insatisfacţie profundă. Ne-am colorat libertatea după cum ne-a dus inima, însă niciodată după cum ne-a îndemnat capul. Au trecut 21 de ani de la evenimentele din decembrie şi tot ce ne-a rămas de făcut a fost valiza. Căreia, presimt, în curând va trebui să-i dăm foc.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.