Opinie Ionel Blănculescu: Economie şi antieconomie

Privesc cu neputinţa omului de pe margine, ca şi mulţi dintre cei care mă citesc astăzi, cum zilnic economia României este "tăvălită" prin "colbul" incompetenţei şi aroganţei, de cei care ar putea măcar să se abţină, dacă nu să pună o cărămidă la construcţia acesteia.

Economie şi antieconomie reprezintă în România o dihotomie greu înţeleasă de minţile deschise în ale acestui domeniu şi imposibil de înţeles de către cei profani, care însă suportă cu stoicism consecinţele.

Economia României ar trebui să reprezinte fundaţia fără de fisură pe care se construiesc şi se ridică toate celelalte componente ale vieţii sociale, seva financiară a acestora.

Observăm în zilele noastre cum o economie cu multe fisuri, construită greşit, neputând satisface nevoile "energofage" ale bugetului de stat, produce atâtea suferinţe societăţii.

Să încercăm să realizăm o introspecţie asupra temei propuse.

Aparent, am putea afirma că, într-o economie de piaţă liberă, într-o democraţie, chiar şi originală şi fragilă fiind, statul nu mai poate influenţa categoric mersul acesteia.

În realitate statul, prin instituţiile sale reprezentative, influenţează foarte mult mersul economiei, componentele acesteia putând, aşa cum se întâmplă astăzi în România, să genereze mutantul ei, denumit simbolic antieconomie.

Economia ar trebui să reprezinte o construcţie logică, bazată pe planificare economică, instrument fundamental al economiei de piaţă, şi nu pe haos desăvârşit, în care ramuri economice apar şi dispar, fără nici cel mai precar studiu de impact, investiţii foarte costisitoare, nefinanţabile în timp, sunt iniţiate mai mult din imbold şi nu din analize serioase de oportunitate. Numai în acest domeniu numărăm la nivelul României 46.000 de proiecte demarate, nefinanţate, peste care se va lăsa praful neputinţei şi al incompetenţei celor ce le-au generat.

Incoerenţa politicilor economice reprezintă poate cel mai mare rău făcut economiei.

Prociclicitatea proceselor economice din România ultimilor ani a afectat orice speranţă în a readuce economia ţării pe o direcţie acceptabilă.

Această problematică fiind prea complexă pentru înţelegerea generală, a trecut mai mult neobservată, aducând România pe ultimul loc în ierarhia economică a Uniunii Europene.

Conceptual, atunci când economia României creştea, în anii de "boom economic", în loc să menţinem deficitele bugetare reduse, de ce nu, să le transformăm în excedente bugetare, am crescut într-un mod de neiertat cheltuielile publice ineficiente, crescând deficitele bugetare la un nivel de neconceput.

Astfel, în perioada de criză, în loc să mărim deficitele bugetare anuale prin creşterea cheltuielilor publice, pentru investiţiile aducătoare de locuri de muncă şi consum, România îşi micşorează silit aceste deficite, aruncând într-un abis şi mai mare economia României.

Dacă alăturăm acestui concept de prociclicitate şi efectul nefast al dezechilibrelor structurale, un alt domeniu foarte greu de înţeles de mulţi dintre noi, abia atunci putem avea imaginea antieconomiei, adică a cadrului existent de funcţionare a economiei româneşti de astăzi.

Închipuiţi-vă o construcţie complexă, de 21 de etaje, viciată din temelii până la ultimul nivel, la realizarea căreia au lipsit arhitecţii şi inginerii constructori. Dezechilibrele produse acestei construcţii de lipsa de competenţă şi viziune sunt similare celor existente în construcţia economică din România de astăzi, antieconomiei, în anul 21 de existenţa a economiei de aşa-zisă piaţă.

Aceste două tipuri de construcţii au un element comun şi anume "arbitrariul" şi într-un caz şi în altul, "descurcându-se cine poate", respectivele proiecţii neputând asigura echilibrul şi siguranţa necesare folosirii lor în condiţii de normalitate.

Sigur, ne întrebăm ce mai este de făcut. Ca întotdeauna, mai există cel puţin o soluţie. Aceasta ar trebui, în accepţiunea mea, să cuprindă următorii paşi:

1. Efectuarea unei diagnosticări de structură operaţională la nivelul economiei româneşti, pentru a stabili cu exactitate cauzele dezechilibrelor majore şi a prescrie "tratamentul" necesar corecţiei;

2. Recoerentizarea politicilor economice, prin refacerea echilibrelor structurale şi implementarea proceselor economice anticiclice, ca structură de bază în noul concept de economie românească;

3. Repoziţionarea companiilor de stat, dintr-o zonă producătoare de dezechilibre majore pentru economie, în ansamblul ei, într-o altă poziţie, generatoare de echilibru şi creştere economică sănătoasă;

4. Coerentizarea domeniului licitaţiilor publice, prin introducerea acestuia într-un plan logic şi eficient de dezvoltare a României şi decuplarea lui de la interesele clientelare, care au produs ravagii în fondurile publice ale ultimilor 21 de ani.

Îmi este greu să constat şi mai greu să suport trecerea de la economie la antieconomie, însă îmi este imposibil de înţeles de ce ne complăcem în această stare.

Probabil, efectele antieconomiei ne vor face să înţelegem, într-un final, cauzele respectivei stări, însă atunci, dacă nu va fi mai târziu decât credem, consecinţele ar putea fi ireversibile.

Ionel Blănculescu a fost ministru în guvernul Adrian Năstase; în prezent deţine firma "Consultanţă şi Investigaţii Financiare"