Lowe&Partners a câştigat contul producătorului de medicamente generice Labormed

Autor: Cristina Rosca 13.12.2010

Lowe&Partners a câştigat contul producătorului de medicamente generice Labormed, în urma unei licitaţii organizate în perioada iunie-septembrie 2010 la care au participat patru agenţii.

Pentru campania de imagine a Labormed Lowe a dezvoltat un spot TV, iar serviciile de media sunt asigurate de agenţia Brand Connection.

"Aveam nevoie de o campanie de educare în masă, de aceea am aleas televiziunea ca şi canal media principal de comunicare", spune Mihai Fetcu, Director de Creaţie Lowe&Partners.

Grupul de media Lowe, ce include agenţiile Lowe & Partners (publicitate), Initiative (media), Hyperactive (interactive), Brand Connection (media), Lowe PR (PR) şi Medic One (comunicare medicală), a avut anul trecut afaceri de 50,7 mil. Euro, în scădere de la 56,1 milioane euro.

Printre clienţii grupului se numără Austrian Airlines, Bayer, Boehringer-Ingelheim, Crucea Roşie Română, Eli Lilly, Ferrero, Johnson & Johnson, La Redoute, Labormed sau Unilever (Domestos, Cif, Rexona, Rama, Clear, Delikat).