Brokerii spun că Bursa nu se mai află pe radarele investitorilor străini

Autor: Ioana Moldovan 13.12.2010

Bursa a scăzut cu 0,41% în şedinţa de luni, iar interesul investitorilor pentru titlurile tranzacţionate pe piaţa de la Bucureşti s-a menţinut foarte redus, ceea ce a determinat diminuarea lichidităţii până la 5,33 milioane lei (1,24 milioane euro), nivelul minim al ultimelor trei săptămâni.

Piaţa a înregistrat o tendinţă de scădere încă de la deschidere, când a coborât cu 0,43%, pe o piaţă apatică, şi şi-a accentuat pierderile până la 0,63%, la jumătatea sesiunii.

Primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate, incluse în indicele BET, au înregistrat o pierdere medie de 0,35%, iar titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 2,12% sub nivelul de la finalul săptămânii trecute.

Preţurile acţiunilor companiilor din sectorul energetic, urmărite de indicele BET-NG, au consemnat un avans nesemnificativ, de 0,1%, după ce la deschidere erau în scădere cu 0,6%

În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de titluri, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 0,93%.

"Lichiditatea este extrem de redusă, iar piaţa este complet decorelată de pieţele externe. Practic, suntem ieşiţi de pe raza de acţiune a investitorilor străini. S-a creat un cerc vicios: lichiditatea redusă a pieţei ţine la distanţă investitorii, iar interesul redus al acestora la tranzacţionare are ca efect rulajul redus din piaţă", a declarat directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.

Valoarea operaţiunilor realizate luni la BVB s-a ridicat la 5,33 milioane de lei (1,24 milioane de euro), cu 26,1% sub rulajul de vineri, de 7,22 milioane de lei. Lichiditatea de luni a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, un rulaj inferior fiind înregistrat pe 19 noiembrie, când valoarea schimburilor a fost de 4,15 milioane de lei.

Directorul general al BT Securities susţine că în contextul în care rulajul pieţei este atât de redus, majoritatea brokerilor îşi îndreaptă atenţia către pieţele externe, unde lichiditatea este mult mai mare.

"Cu un rulaj zilnic pe piaţa principală de sub 5-6 milioane de euro, nu putem vorbi despre o piaţă de capital. De aceea, majoritatea brokerilor se orientează către pieţele externe", a spus Nilaş. El consideră că listarea Fondului Propietatea ar putea fi evenimentul care să destrame cercul vicios în care se află piaţa bursieră în prezent.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,03 mil. lei, urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 521.000 de lei. Piaţa produselor structurate a avut o lichiditate de aproape 300.000 lei, pe fondul unor tranzacţii cu certificate emise de Erste Group Bank (EBS). Pe segmentul dedicat unităţilor de fond au fost realizate tranzacţii de numai 16.500 de lei, în timp ce pe piaţa derivatelor s-au realizat transferuri de doar 4.300 lei.

Pe piaţa RASDAQ, valoarea operaţiunilor s-a ridicat la puţin peste un milion de lei (aproape 240.000 de euro), iar cele mai tranzacţionate au fost titlurile Stomobi Bucureşti (STOM), cu o lichiditate de 600.000 de lei, urmate de acţiunile Socot Târgu-Mureş (SCTO), cu transferuri de circa 200.000 de lei.

La închiderea sesiunii de la Bucureşti, bursa din Paris înregistra un avans de 1,03%, în timp ce pieţele din Frankfurt şi Londra erau în urcare cu 0,46% şi respectiv 0,99%.