Berlusconi supravieţuieşte votului de neîncredere, după o dispută în care doar pumnii au lipsit

Autor: Radu Racu 14.12.2010

Coaliţia condusă de premierul italian continuă să-şi păstreze puterea, după ce votul de neîncredere la care a fost supusă marţi în parlament a fost respins, scrie Financial Times.

Moţiunea de cenzură depusă împotriva guvernului Berlusconi a căzut, cu doar 311 voturi pentru şi 314 contra. În camera inferioară a parlamentului, Berlusconi obţinuse anterior susţinerea a 162 de senatori din 308.

Preşedintele camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, a suspendat anterior, timp de câteva minute, votul asupra moţiunii de cenzură contra Guvernului lui Silvio Berlusconi, după o dispută violentă între mai mulţi deputaţi de dreapta, conform Mediafax, care citează AFP.

Disputa a izbucnit în momentul în care deputatul Katia Polidori, membră a grupului parlamentar al susţinătorilor lui Fini, a hotărât să voteze în favoarea lui Silvio Berlusconi, contrar consemnului de vot în cadrul grupului Viitor şi Libertate pentru Italia (FLI). Fini a părăsit, vara aceasta, Partidului Poporului (PDL) al lui Berlusconi, trecând în opoziţie.

Colegii lui Polidori s-au ridicat contra hotărârii acesteia, dar susţinătoprii lui Berlusconi au apărat-o cu vigoare, antrenând intervenţia paznicilor Camerei, care au fost nevoiţi să-i despartă, înainte ca disputa să degenereze în bătaie.