Brokerii: Cum sunt economia şi perspectivele ei, aşa este şi Bursa

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax 14.12.2010

Bursa a scăzut nesemnificativ marţi, cu 0,06%, pe un rulaj de numai 10,6 milioane lei asigurat în proporţie de 54% de transferurile cu acţiunile BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP) şi o tranzacţie specială cu 0,49% din titlurile Antibiotice Iaşi (ATB). Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, crede că evoluţia pieţei este strâns legată de ceea ce reprezintă economia României şi perspectivele acesteia în viitorul apropiat.

"Putem spune că evoluţia din ultima perioada este caracterizată de un număr redus al investitorilor prezenţi în piaţă, lucru vizibil şi în volumele tranzacţionate. Singurele activităţi notabile sunt acele tranzacţii prin care s-au schimbat pachete semnificative la diverse companii. Spre final de an, în lipsa unor informaţii semnificative nu aş vedea mişcări ample pe piaţa noastră. Posibil vom asista la o animare a pieţei odată cu listarea Fondului Proprietatea", a declarat Bărbulescu.

Totuşi, el consideră că majoritatea investitorilor vor reveni în piaţă doar când vor vedea o coerenţă în măsurile luate de guvern, care să aibă ca finalitate o predictibilitate pozitivă asupra situaţiei economice.

"Această stare (de apatie - n.r.) afectează în primul rând investitori străini care ar putea fi interesaţi de ţara noastră. Să nu uităm faptul că ei sunt cei care deţin resursele necesare, care pot da un impuls suficient cât să mişte din loc acest «urs adormit» numit bursă. Poate sună pesimist, dar probabil este nevoie ca întâi să ajungem pe marginea prăpastiei şi abia apoi să avem coerenţa şi perspectivele pozitive de care am amintit mai sus", a mai spus brokerul.

Bărbulescu subliniază că apatia investitorilor a ţinut pe loc piaţa locală atât după publicarea rezultatelor financiare din primele nouă luni, dar şi când bursele externe au crescut, ajungând la cotaţii nemaîntâlnite din anul 2008. Astfel, piaţa locală a rămas în urma altor burse, fiind dominată de speculatorii locali, care nu au puterea financiară de a impregna un trend.

"Multe voci susţin ideea că după trimestrul doi al anului următor ar fi şanse ca lucrurile să se aşeze pe un făgaş normal, aş spune normal pentru contextul actual al pieţelor financiare. Dacă se va întâmpla aşa, atunci putem spera la o recuperare susţinută a pieţei româneşti într-un ritm mai susţinut decât al altor burse", a adăugat el.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate ieri la preţuri în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de luni. Pe de altă parte, acţiunile celor 5 societăţi de investiţii financiare (SIF) au înregistrat variaţii mai vizibile, astfel că indicele BET-FI a avansat cu 1,04%.

Cel mai mare pachet de titluri BRD a fost transferat în jurul orei 12:20, când au fost cedate 183.300 de acţiuni în valoare de 2,2 mil. lei. Titlurile au fost vândute la 12 lei, preţ similar cu referinţa. La finalul şedinţei, titlurile băncii erau în creştere cu 0,83%, la 12,1 lei, iar operaţiunile cumulau 3,3 milioane lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursa de la Londra era în creştere cu 0,3%, piaţa de la Frankfurt înregistra o corecţie de 0,2%, iar bursa de la Paris era în stagnare. Majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în scădere cu până la 1,2%, iar bursele din Bulgaria şi Croaţia erau în creştere cu 0,5% şi, respectiv, cu 8,6%.