SUA: Tinerii de liceu renunţă la ţigări şi băuturi alcoolice pentru marijuana

Autor: Radu Racu 15.12.2010

Numărul adolescenţilor americani care fumează marijuana a crescut în ultimul an, însă consumul de ţigări şi băuturi alcoolice a scăzut pe acest segment, conform unui studiu efectuat de Institutul Naţional pentru studierea Abuzului de Droguri, scrie Reuters.

"Consumul de marijuana în rândul adolescenţilor şi pre-adolescenţilor continuă să crească, cu un risc ridicat pentru tinerii noştri", a declarat Nora Volkow, directorul institutului. Conform oficialului, consumul de marijuana la această vârstă afectează capacitatea de învăţare şi de a lua decizii, funcţiile motorii şi duce la dependenţă în circa unu din şase cazuri.

Studiul efectuat pe 46.482 de elevi din 396 de şcoli a indicat că 16% dintre copii de clasa a opta au recunoscut că fumează marijuana, în creştere de la o cotă de 14,5%. Peste 21% din liceenii din anii terminali au spus că au folosit marijuana în ultimele 30 de zile, în timp ce 19,2% au recunoscut că fumează ţigări obişnuite.

Totodată, conform studiului, consumul ridicat de băuturi alcoolice - peste 5 băuturi la rând - a scăzut anul acesta la 23 de la 25% în 2009, în rândul tinerilor de 17 şi 18 ani. Pe acelaşi segemnt de vârstă, consumul de marijuana a crescut de la 5 %la 6%.

Marijuana este un drog din categoria celor uşoare, cu aspect de tutun, obţinut din din frunzele, tulpinile, semintele si florile uscate ale unei specii de cânepă. Fiecare tip de marihuana contine THC (Tetra-hidro-cannabinol) principalele substante psihoactive ale acestor produse vegetale, conform Wikipedia.