Care au fost provocările anului 2010 pentru noul şef al Allianz-Ţiriac

Autor: Ciprian Botea 15.12.2010

Motivarea angajaţilor şi găsirea soluţiilor care să diminueze impactul creşterii taxelor şi al prăbuşirii pieţei auto au fost principalele provocări ale anului, spune Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac, care a preluat în mai conducerea celei de-a doua mari companii de asigurări.



"Am făcut un efort foarte mare în direcţia motivării angajaţilor, în încercarea de a-i convinge că există perspective bune în continuare. În al doilea rând, a trebuit să facem faţă unui declin abrupt al pieţei de autovehicule, în condiţiile în care asigurările auto reprezintă un segment foarte importat pentru noi", a declarat şeful Allianz.

Rangam Bir, 39 de ani, ocupă poziţia de director general al Allianz-Ţiriac din luna mai. El l-a înlocuit pe Cristian Constantinescu, 60 de ani, care a decis să se retragă după ce a condus compania timp de 16 ani, chiar de la înfiinţare.

Bir a mai ocupat poziţii de conducere în cadrul subsidiarelor Allianz din India, Dubai şi Africa de Sud. Înainte de a veni la Allianz-Ţiriac, el a ocupat poziţia de regional chief business officer la Allianz New Europe. Bir cunoaşte piaţa locală de ani buni, el fiind membru în Consiliul de Supraveghere al Allianz-Ţiriac încă din 2004 şi lucrând la lansarea societăţii de administrare a pensiilor private. Şeful Allianz se aşteaptă ca societatea să încheie anul acesta cu o scădere de 18-19% a primelor brute subscrise, de la un nivel de 1,29 miliarde de lei în 2009, dinamica fiind în linie cu rezultatul consemnat în perioada ianuarie-septembrie, când compania a subscris prime în valoare de 792 milioane lei. Acesta este primul an în care societăţile de asigurări raportează scăderi mai mari de 10% după ce în 2009 piaţa a crescut cu o singură cifră.

Asigurările auto au avut cel mai mare impact asupra scăderii afacerilor Allianz-Ţiriac, cauza principală fiind prăbuşirea pieţei de leasing. Finanţările acordate de companiile de leasing au scăzut cu 27% la nouă luni, până la 780 milioane euro după ce anul trecut piaţa se contractase cu aproape 75%. În plus, societăţile de leasing au ajuns să deţină parcuri de zeci de mii de maşini de la clienţii rău-platnici.

"Impactul cel mai mare asupra rezultatelor l-a avut segmentul Casco, unde subscrierile au scăzut cu 20%. Multe contracte de leasing încheiate în urmă cu doi-trei ani au fost anulate deoarece clienţii nu şi-au mai putut plăti ratele", a precizat Bir.

Pe partea de răspundere civilă auto (RCA) veniturile din poliţele vândute au fost însă stabile, susţine el. În schimb, Allianz a trebuit să-şi majoreze rezervele de daună pe acest segment după majorarea TVA la 24%, în condiţiile în care companiile de asigurări nu sunt înregistrate în scopuri de TVA şi nu au drept de deducere. "Încercăm să diminuăm impactul majorării fiscalităţi prin negocierea preţurilor cu furnizorii de piese de schimb", a adăugat Bir.

Directorul general al Allianz-Ţiriac spune că valoarea primei medii la asigurarea RCA a scăzut anul acesta în condiţiile în care structura parcului auto asigurat s-a schimbat radical, fiind tot mai multe maşini vechi sau cu capacitate cilindrică mică.

Excluzând aceste modificări, prima medie pentru acelaşi client, aceeaşi maşină şi aceleaşi riscuri asigurate a crescut însă cu 5-10% anul acesta, oficialul Allianz indicând un avans similar şi în 2011 în condiţiile în care nu se ia în calcul aplicarea sistemului bonus-malus.

Compania a renunţat în 2010 la asigurarea flotelor foarte mari de maşini, în special camioane, pentru că aici rata de daună (daune plătite raportat la prime încasate) ajungea şi la 150%. De obicei, companiile care vor să-şi asigure flote foarte mari de autovehicule cer şi reduceri semnificative de tarife.

Pentru 2011, Bir estimează că veniturile Allianz-Ţiriac vor rămâne la nivelul de anul acesta în condiţiile în care întreaga piaţă va stagna. După primele nouă luni din 2010 piaţa de asigurări a înregistrat o scădere cu aproximativ 5%, până la un volum de 6,3 miliarde lei al primelor brute subscrise.

Este obligatorie sau nu asigurarea locuinţei la PAID?

Allianz-Ţiriac este una dintre companiile mari care au decis să nu intre în acţionariatul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, în condiţiile în care spune că astfel s-ar fi expus unor riscuri pe care nu le putea controla. Şeful companiei spune că opţiunea aderării la PAID rămâne deschisă, dar o decizie în acest sens nu va fi luată în condiţiile în care stabilirea preţului poliţei va rămâne la latitudinea Parlamentului.

"Dacă includem un anumit risc în portofoliul nostru, atunci acel risc trebuie tarifat corect şi reasigurat în mod corespunzător. Pentru o sumă de 10.000 de euro (suma minimă asigurată printr-o poliţă obligatorie - n. red.) numai costul reasigurării conform standardelor grupului Allianz ar fi de 17 euro", spune Rangam Bir.

El precizează că reasigurarea de 17 euro ar acoperi doar riscul de cutremur. Poliţele emise de PAID acoperă însă pe lângă daunele provocate de cutremur şi daunele produse în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Poliţa obligatorie costă 10 sau 20 de euro în funcţie de materialul de construcţie al locuinţei, suma asigurată fiind de 10.000 respectiv 20.000 de euro.

Deputaţii au adăugat luna trecută un amendament legii asigurării obligatorii a locuinţelor, care spune că proprietarii care şi-au asigurat individual casele nu trebuie să mai cumpere şi o poliţă facultativă. Legea sub noua formă a fost promulgată la începutul săptămânii de preşedintele Traian Băsescu.

Normele emise anterior de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) obligau proprietarii să încheie o asigurare obligatorie cu o sumă asigurată de 20.000 de euro, restul sumei până la valoarea reală a locuinţei urmând să fie acoperită printr-o poliţă facultativă.

Reprezentanţii PAID spun însă că amendamentul se aplică doar proprietarilor care au o poliţă facultativă valabilă la data intrării în vigoare a noii legi, urmând ca în momentul în care poliţa respectivă expiră să cumpere o asigurare obligatorie.