Un Brâncuşi necunoscut, scos la vânzare în Bucureşti/ de Daniel Nicolescu

Un abur pe suprafaţa oglinzii, ieşit de pe nişte buze care încă răsuflă, cumva ca un semn dintr-o lume paralelă: un desen vag, şters, cu linii sincopate. Suportul e de fapt o hârtie îngălbenită, trasa - alunecarea unei sangvine, autorul - Constantin Brâncuşi. Să mai găseşti, azi, un fragment inedit din opera genialului Hobit (născut în comuna Hobiţa) e ca şi cum ai primi un semn de pe lumea cealaltă. Colors Art a izbutit să intre în dialog cu spiritele şi să aducă în galeria sa bucureşteană* un crochiu brâncuşian. Ca să coborâm în grabă pe Pământ, vă vestim că totul aici are un preţ: impromptu-ul brâncuşian costă 20.000 de euro!

Colors Art este o instituţie lucrativă (cum trebuie, de altfel, să fie orice galerie de artă), care pune pe simeze opere ale picturii româneşti moderne aparţinând unor autori muzeificaţi şi încercând să le aducă la cote de piaţă europene. E un fel de a spune că ne aflăm în faţa unei întreprinderi de pe urma căreia toată lumea câştigă, inclusiv publicul, căruia porţile galeriei îi sunt deschise aproape zilnic. Am văzut aici, în luna octombrie, izbutita selecţie Jules Perahim, acum avem prilejul să contemplăm o colecţie, cu desăvârşire eclectică, botezată "Les artistes roumains et l'Ecole de Paris II".

Termenul de Şcoala de la Paris desemnează, în literatura de specialitate, ansamblul artiştilor de origine străină care s-au stabilit la Paris la început de secol XX, în căutarea unor condiţii prielnice pentru afirmarea talentului lor şi, în primul rând, a unei explozive libertăţi de expresie. Termenul generic are însă o mare doză de ambiguitate, mai ale când vine vorba despre desemnarea unui anume grup de artişti, câtă vreme nu face referinţă la o "şcoală" în adevăratul sens al cuvântului, cu anumiţi vectori de emulaţie, dascăli recunoscuţi şi, mai ales, o perioadă de funcţionare clar circumstanţiată.

Pentru Lydia Harambourg şi Clotilde Scordia (în "L'École de Paris: Dictionnaire des peintres", Editura Ides et calendes), Şcoala pariziană îi adună pe toţi pictorii dintre anii 1945-1960care au făcut din capitala franceză, stabilindu-se aici, un focar artistic european. "Folosim tremenul Ecole de Paris pentru că nici un altul nu poate desemna, în anii de după război, supremaţia Parisului în materie de artă."

Enciclopedia Larousse foloseşte expresia "Ecole de Paris" într-un sens şi mai îngăduitor. Ea distinge trei perioade de mutaţie în peisajul artistic parizian, fiecare fiind o încercare de renaştere a perioadei precedente. Prima perioadă acoperă anii 1900-1920, cea de-a doua se referă la perioada interbelică şi, în fine, a treia coincide cu intervalul desemnat de Harambourg şi Scordia.

Trebuie remarcat că, în plutonul artiştilor încartiruiţi figurează Chagall şi Kisling, Foujita, Soutine şi Pascin, Vieria da Silva şi Hartung. Nici una dintre lucrările pomenite nu vorbeşte însă de vreun pictor român. Faptul că Galeria Colors Art foloseşte termenul pentru o întreagă suită de pictori români nu mi se pare însă abuziv câtă vreme acoperă ideea de "pictori străini stabiliţi la Paris", ci doar insuficient nuanţată.

Iată un fragment din textul de prezentare al galeriei: "Toţi artiştii români care au trăit, au vizitat, au lucrat, au expus, dar mai ales au fost inspiraţi de atmosfera Parisului şi care au fost asimilaţi, mai mult sau mai puţin Şcolii franceze, sunt prezentaţi de Galeria Colors Art. Fie că sunt reprezentanţi ai postimpresionismului ca Michel Simonidy, Dimitrie Berea, Lucian Grigorescu, Paul Scorţescu, Francois Gall, Nicolae Gropeanu, Isaac Antcher (basarabean), Arthur Segal sau ai artei moderne precum Constantin Brâncuşi, Marcel Iancu, Victor Brauner, Jacques Herold, Aurel Cojan, Mircea Ciobanu, Magdalena Rădulescu, Alexandru Istrati, Natalia Dumitrescu, dar şi Corneliu Baba şi Margareta Sterian (care au pictat mai mult în ţară), toţi aceşti artişti au făcut şi vor face parte mereu din cultura Parisului, vor rămâne pentru eternitate integraţi atât în istoria artistică diversă dar unică a acestui oraş, cât şi în inconfundabilul peisaj spiritual românesc."

De ce, de pildă, Mircea Ciobanu, care a stat un singur la an la Paris şi s-a stabilit ulterior în Elveţia, apare printre protagonişti, deşi nu a fost "inspirat de atmosfera Parisului"? I s-ar fi potrivit la fel de bine titlul de "membru al Şcolii de la Lausanne". Desigur, termenul folosit de galerie are utilitate de marketing şi atrage, sub o marcă distinctă, mari artişti din toate timpurile. Iar marketing-ul, cum bine ştim, are, fără să mintă, din ce în ce mai puţină acoperire factuală, în vremea din urmă. E un exerciţiu de inteligenţă, dar nu şi de onestitate. A pictat Margareta Sterian la Paris? A pictat. Prin urmare, iat-o intrată în banda parizienilor.

Tablourile prezente acum în expoziţie aparţin unor nume de referinţă ale picturii româneşti şi, fără să fie capodopere, ilustrează un stil caracteristic sau un moment semnificativ de creaţie, ceea ce le îndrituieşte preţurile, uneori foarte îndrăzneţe (iată doar câteva exemple: Marcel Iancu, 60.000 de euro, Victor Brauner - 18.000, Jacques Hérold - 15.000). În plus, momentul Colors Art marchează o etapă importantă în lupta (exersată doar sporadic la noi) dintre auctioneers şi negustorii de artă, fapt ce se cade salutat.

*) Les Artistes roumains et l'Ecole de Paris, Colors Art Modern & Contemporary Art, str. Puţul lui Zamfir 22-24, Bucureşti, 10 decembrie 2010 - 31 ianuarie 2011

În imagini: 1. Constantin Brâncuşi, Bust de femeie în profil, 29 x 23, 5 cm, semnat dreapta jos "C. Brâncuşi"; 2. Margareta Sterian, Buchet de Flori, ulei pe carton, 70 x 53 cm; 3. Samuel Mutzner, La malul mării, ulei pe carton, 40 x 49 cm; 4. Jacques Hérold, Plimbarea filozofului, ulei pe pânză, 100 x 81cm; 5. Jules Perahim, Acţiuni simultane, ulei pe pânză 25 x 42 cm