Cărţi practice despre dietă/ de Stelian Ţurlea

Ziarul Financiar 16.12.2010

Pierre Dukan

Nu ştiu să slăbesc

Soluţia în 4 etape pentru a slăbi şi a te menţine pe termen lung

Editura Paralela 45

Pierre Dukan şi-a început cariera la Paris, ca medic generalist. De 30 de ani este specialist în comportamentul alimentar şi în reeducarea funcţională şi nutriţională. A scris mai multe lucrări despre pierderea în greutate. Cea de faţă explică aşa-numita Metodă Dukan de Slăbire. Există patru faze: faza de atac - regimul proteinelor pure; perioada de cursă lungă - regimul proteinelor alternative; regimul de consolidare - menit să prevină saltul înapoi; faza de stabilizare - bazată pe o singură obligaţie, o fixă pe săptămână pentru proteinele pure. Traducere din limba franceză de Ianina Marinescu.

Amanda Sainsbury-Salis

Dieta care nu te înfometează

Cum să slăbeşti în mod ştiinţific şi să te menţii suplu pentru totdeauna

Editura Paralela 45

"Am descoperit, urmând calea cea mai grea, că dietele tradiţionale nu funcţionează, scrie autoarea, la începutul cărţii sale. Am hotărât să îmi folosesc pregătirea ştiinţifică pentru a găsi o cale prin care să scap pentru totdeauna de kilogramele în plus." Autoarea explică fundamentul ştiinţific al descoperirilor sale şi îi învaţă pe cititori să slăbească la orice vârstă, cu un efort minim, prin gestionarea reacţiei de înfometare. Metoda a fost testată de autoare pe ea însăşi, slăbind aproape 30 de kilograme şi menţinându-se suplă vreme de mai bine de nouă ani. Traducere din limba engleză de Otilia Tudor.

Susan M. Kleiner, Bob Condor

Dieta stării de bine

Să slăbim simţindu-ne excelent

Editura Paralela 45

Prin ce se distinge această carte de precedentele? Prin lunga listă cu alimente pentru starea de bine, inclusiv ouă, sandvişuri cu carne de curcan, cereale, peşte, lapte, cafea, chiar şi cacao. Elementul-cheie îl constituie caracterul ordonat şi combinaţiile mâncărurilor frecvente. Traducere din limba engleză de Carmen Chriculescu şi Alina-Florentina Dragomir.