Vikram Pandit a repus pe picioare gigantul Citigroup. Pentru asta primeşte numai un dolar pe an

Autor: Gabriel Razi 16.12.2010

Acum trei ani, Vikram Pandit urca încrezător în fotoliul de director executiv al gigantului Citigroup, însă după numai un an se trezea în faţa unor pierderi evaluate la 40 mld. dolari care au împins banca americană către colaps, aceasta fiind naţionalizată în final de către autorităţile de la Washington în schimbul unei injecţii de 45 mld. dolari, scrie The Wall Street Journal.

Recent, statul american a renunţat la ultimul pachet de acţiuni pe care îl avea în cadrul Citigroup, iar Vikram Pandit se poate declara liber de stigmatul ce i-a "pătat" reputaţia în ultimii ani.

"Pandit a supravieţuit, banca a supravieţuit, iar lucrurile încep să se îmbunătăţească", crede David Trone, analistul JMP Securities.

Relaţii tensionate cu presa

Asupra mandatului lui Pandit, care are un salariu anual de 1 dolar, din fruntea Citigroup rămân totuşi anumite dubii. Chiar şi cei mai înflăcăraţi fani ai săi admit că "omul din fruntea Citigroup trebuie să fie capabil să facă faţă luminii reflectoarelor".

Imprudenţele lui Vikram Pandit în declaraţiile de presă au debutat în 2008, atunci când a reacţionat nervos la vestea că autorităţile americane au preferat altă bancă pentru achiziţia companiei de servicii financiare aflate în pragul dezastrului, Wachovia Group. La numai trei luni, a reacţionat virulent după ce preşedinta Federal Deposit Insurance Corp. a cerut înlăturarea lui din fruntea Citigroup.

2009, un an de coşmar

Cele mai tensionate momente pentru Vikram Pandit au avut loc acum un an, atunci când Citi a fost nevoită să emită acţiuni în valoare de 80 mld. dolari. În condiţiile în care totalul acţiunilor a crescut de la 5 miliarde de titluri la 30 mld. titluri, cotaţia s-a prăbuşit de la maximul de 34 de dolari/acţiune, fiind în prezent de 4 dolari/acţiune.

Mişcarea a lăsat urme adânci în conştiinţa investitorilor, care evită şi acum acţiunile Citi, dar şi asupra angajaţilor care deţineau la rândul lor pachete de acţiuni.

"Nu cred că multă lume avea încredere că va reuşi. Cu toate că a venit la Citi fără o mare experienţă în management, a surprins pe toată lumea", crede un executiv de pe Wall Street.

Încrederea revine odată cu profiturile

Chiar şi apropiaţii lui Vikram Pandit admit că presiunile asupra executivului de la Citi vor înceta atunci când banca va reveni pe linia de plutire. "Nicio strategie de comunicare nu va avea efect până când nu apar profiturile", spune şi Pandit.

Citigroup a raportat profituri pentru primul semestru al acestui an, cu toate că analiştii estimau că gigantul bancar abia va depăşi pragul de rentabilitate, însă până la finalul anului se aşteaptă ca banca să obţină profituri de 11 miliarde de dolari. Unele voci susţin că profiturile sunt obţinute accidental, datorită diminuării numărului de credite neperformante, ceea ce a permis băncii să canalizeze mai puţini bani către provizioanele menite să contrabalanseze creditele ce eşuează.

Totuşi, alte voci cred că poziţia actuală se datorează şi managementului abil, activele toxice au fost vândute la preţuri decente chiar dacă vânzările lente au generat critici.

Operaţiunile globale, motorul relansării

De asemenea, gigantul bancar american a beneficiat de extinderea globală mult mai mare decât a principalilor săi competitori. Cu toate că economia americană se află încă în convalescenţă, profiturile Citi au venit, în mare parte, ca urmare a operaţiunilor globale, estimate la a cuantifica două treimi din venituri.

Pandit a speculat expunerea globală mică a competitorilor, 23% pentru JP Morgan şi 11% pentru Bank of America. Astfel, executivul speră să obţină ritmuri superioare de creştere cu ajutorul evoluţiilor pozitive din pieţele emergente. Se pare că cele mai volatile momente sunt istorie pentru Pandit, acesta îndrăznind recent să critice fosta conducere a băncii şi să înfiereze noile reglementări din sistemul bancar.

Cine este Pandit