Piaţa europeană de IT&C va creşte cu 1,5%, la 715 miliarde de euro

Autor: Magraon Andreea 21.12.2010

Piaţa europeană de IT&C va reveni pe creştere în 2011, fiind aşteptată o majorare de 1,5%, la 715 de miliarde de euro, potrivit Observatorului European pentru Tehnologia Informaţiei (EITO) din Berlin. Conform estimărilor EITO, anul următor segmentele de dispozitive IT, soft şi servicii IT vor creşte cu 3,9%, la 314 miliarde de euro.

"Companiile din Europa vor relua investiţiile în IT pe care le-au anulat din cauza crizei financiare", a declarat Axel Pols, director în cadrul EITO. De asemenea, veniturile în domeniul telecomunicaţiilor vor creşte cu 0,8%, la 344 de miliarde de euro. Cu toate acestea însă, segmentul electrocasnicelor va scădea cu 6,7%, la 56,3 miliarde de euro. "Unul dintre motivele pentru scăderea acestui segment este faptul că piaţa este saturată de televizoare cu ecran plat şi set-top-box-uri digitale, zone care au cunoscut creşteri foarte mari în anii anteriori", se arată în raportul EITO.