Orange şi Mediafax au lansat un joc pentru telefonul mobil

Autor: Magraon Andreea 22.12.2010

Orange, numărul unu pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat împreună cu agenţia de presă Mediafax un joc pentru telefoanele mobile dedicat sărbătorilor de iarnă, disponibil în portalul Orange.

Numit "Potriveşte globuleţele" şi lansat în parteneriat cu Elicom şi Media Sat, jocul este asemănător celebrului "Tetris". Jocul este compatibil cu majoritatea modelelor de telefon mobil şi poate fi descărcat gratuit din secţiunea "De sărbători" existentă în portalul Orange pe mobil.

De asemenea, operatorul telecom a lansat propriul magazin de aplicaţii Orange App Shop, care le permite utilizatorilor să achiziţioneze aplicaţii pentru telefoane mobile inteligente, care vor fi achitate odată cu emiterea facturii pentru serviciile de comunicaţii sau din contul cartelei PrePay. Pentru început, magazinul este disponibil pentru 10 modele de telefoane cu sistem de operare Android, Java sau Symbian.

Cele zece terminale sunt HTC Hero, HTC Desire, Samsung Galaxy-S, LG GT540, Sony Ericsson X10-mini, Sony Ericsson Satio U1, Nokia C5-00, Nokia 6303-classic, Nokia 6303i şi Nokia 6700-classic. "În perioada următoare se va extinde gama de telefoane compatibile, iar acestea vor avea acces la Orange App Shop direct din meniu. Magazinul de aplicaţii poate fi descărcat gratuit din Portalul Orange", au declarat reprezentanţii companiei.