Tabără: Normele pentru deschiderea abatoarelor vor fi simplificate

Autor: Mediafax 23.12.2010

Ministrul agriculturii Valeriu Tabără a declarat că va înainta săptămâna viitoare în Guvern un proiect de hotărâre privind simplificarea condiţiilor necesare deschiderii abatoarelor. El a adăugat că sunt judeţe care nu au nici măcar un abator: "Nu aveau voie până acum să-şi facă abatoare. Erau nişte condiţii atât de grele încât era imposibil să le respecte. Iar acum uşurăm aceste condiţii, respectând normele sanitar-veterinare, dar cu dreptul de a se dezvolta aceste unităţi". El a arătat că după intrarea în vigoare a actului normativ orice entitate, de la companie până la comunitate locală, îşi va putea deschide un abator. Tabără a mai spus că va prezenta Guvernului, în prima parte a lunii ianuarie, un proiect de hotărâre prin care să se permită construirea unor unităţi locale de procesare a laptelui.