Cele mai surprinzătoare plecări de CEO din 2010

Autor: Alexandru Stefan Matei 27.12.2010

2010 a fost anul plecărilor surprinzătoare ale unor directori executivi de marcă, precum şeful HP sau BP, scrie The Wall Street Journal. Şi de multe ori cauzele nu au fost rezultatele slabe înregistrate de companii.

BP

Până pe 20 aprilie, atunci când platforma Deepwater Horizon a explodat, Tony Hayward coordona o campanile de succes pentru a revitaliza operaţiunile gigantului petrolier. Anunţul, trei luni mai târziu, că îşi va da demisia, arată cum o criză prost gestionată poate pune în umbră o întreagă carieră. Hayward a fost de acord să se retragă din funcţie după o serie de gafe care au stârnit o adevărată furtună media. El a fost înlocuit de americanul Robert Dudley.

HP

Mark Hurd, directorul executive al HP, a fost nevoit să plece pe uşa din spate după ce o investigaţie internă a descoperit că acesta a avut o relaţie amoroasă cu Jodie Fisher, un fost contractor al companiei. Deşi Hurd nu a încălcat regulile companiei în ceea ce priveşte hărţuirea sexuală, ancheta internă a descoperit o serie de nereguli în ceea ce priveşte raportarea cheltuielilor. Hurd a fost înlocuit de Leo Apotheker, fost CEO al companiei germane SAP.

General Motors

Anunţul trecerii conducerii constructorului auto American GM de la Edward Whitacre în mâinile lui Daniel Akerson a venit surprinzător, dar spre deosebire de plecările de la BP şi HP nu şi în urma unui scandal. Mutarea, anunţată în august, a avut rolul de a prezenta investitorilor o imagine clară a managementului companiei înainte de listarea din această iarnă.

Pfizer

O altă plecare neaşteptată a fost cea a şefului Pfizer, Jeffrey Kindler. El a ales să plece după patru ani şi jumăate la şefia celui mai mare grup farmaceutic din lume. Boardul companiei era îngrijorat din cauza modului în care Kindler suporta stress-ul generat de poziţia pe care o ocupa şi împreună au început să caute o persoană care să preia rolul de director de operaţiuni, moment în care Kindler a hotărât brusc să se retragă, conform unor surse apropiate situaţiei. Locul său a fost luat de Ian Read, care înainte coordona vânzările şi marketingul produselor farmaceutice.