Românii nu vor putea lua credite mai ieftine nici anul viitor, spun analiştii

Autor: Ciprian Botea 28.12.2010

Românii se vor putea împrumuta anul viitor doar puţin mai ieftin decât în prezent deoarece băncile nu vor fi dispuse să taie prea mult din marjele de câştig în condiţiile în care incertitudinile din economie persistă şi riscul de credit rămâne la un nivel ridicat, spun analiştii.

"Dobânzile la credite, atât în lei cât şi în valută, ar putea să mai scadă uşor anul viitor, însă diminuarea ratelor de dobândă va fi treptată, deoarece riscurile şi incertitudinea rămân ridicate în România şi acestea trebuie compensate prin marje mai mari comparativ cu economiile mature", comentează Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.

Rozalia Pal, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank apreciază că dobânzile la lei (pentru creditele populaţiei şi firmelor) s-ar putea reduce în medie cu circa 1,5 puncte procentuale până la sfârşitul lui 2011, în timp ce costul împrumuturilor în euro va rămâne aproximativ la acelaşi nivel.

La sfârşitul lui octombrie, dobânda nominală medie la creditele noi pentru populaţiei se situa la 12,2% la lei şi 5,9% la euro, potrivit datelor BNR. Creditele în lei erau cu aproape cinci puncte procentuale mai ieftine decât la sfârşitul anului trecut, în timp ce împrumuturile în euro s-au ieftinit în primele zece luni cu mai puţin de un punct procentual.

Dobânzile sunt însă uşor peste minimul înregistrat la jumătatea acestui an, în condiţiile în care în perioada iulie-septembrie bancherii au scumpit accelerat împrumuturile de retail pentru a-şi acoperi costurile cu implementarea Ordonanţei 50/2010, care încearcă să aducă mai multă transparenţă în contractele de credit.