Cum au simţit politicenii la buzunar anul 2010: Blaga şi-a plătit datoriile la casă, Ialomiţianu nu a mai făcut credit, lui Năstase i-au scăzut vânzările la fermă

Autor: Gândul 02.01.2011

Anul 2010 nu le-a adus politicienilor satisfacţii financiare "spectaculoase", majoritatea dintre aceştia punând restricţiile pe seama crizei, scrie Gândul.

"A fost mai rău decât anul trecut", spune Vasile Blaga, secretarul general al PDL, precizând ca în 2011 a avut de achitat mai multe plăţi restante: "Sigur că asta se întâmplă în momentul în care iţi plăteşti datoriile. A fost un an normal din acest punct de vedere. Am avut datorii la apartament şi am tot achitat".

Pentru vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, situaţia financiară a înregistrat o stagnare, iar aşteptările pentru noul an nu sunt optimiste. , ne-a precizat deputatul democrat liberal. În ceea ce priveşte datoriile, Preda spune că nici "Bugetul meu pe 2010 a fost aproximativ la fel cu cel din 2009 si cred că va fi la fel cu cel din 2011. Nu am creşteri spectaculoase, nici lucruri care să se modifice în plus sau în minus" nu se pune problema: "Nu am datorii, sunt un om care se fereşte să facă datorii la stat sau la bănci. Am doar un card descoperit".

Vedeţi cum au resimţit ceilalţi politicieni la buzunar anul 2010 pe www.gandul.info.