Cu scumpirile de la 1 ianuarie, benzina a spart pragul de 5 lei pe litru în majoritatea staţiilor

Autor: Roxana Petrescu 04.01.2011

Din prima zi a acestui an, litrul de benzină a spart pragul psihologic de 5 lei în majoritatea staţiilor de alimentare cu carburanţi operate de marii jucători din industria petrolului. Astfel, într-un an în care cuvintele de ordine au fost majorări de taxe, tăieri de salarii sau concedieri, litrul de benzină costă de la 1 ianuarie 2011 cu 24% mai mult, în timp ce litrul de motorină era cu 28% mai costisitor faţă de prima zi din 2010. Între timp au avut loc aproximativ 30 de creşteri de preţ.

Scumpirile au avut loc chiar şi în contextul în care pentru al doilea an consecutiv cererea de produse petroliere s-a confruntat cu un recul pe fondul crizei. Dacă în 2009 jucătorii din piaţă au declarat că vânzările la pompe s-au micşorat cu circa 6%, pentru anul care tocmai a trecut scăderile ar putea ajunge până la 10%, potrivit celor mai recente estimări.

Totodată, nici preţul la petrol nu avut o evoluţie spectaculoasă anul trecut, care să justifice creşterile de preţ, barilul de ţiţei variind în intervalul 75-90 de dolari pe întreg parcursul lui 2010, ieri depăşind pragul de 91 de dolari. "Nu pot să spun că găsesc o explicaţie pentru modul în care a evoluat preţul la carburanţi. Preţul petrolului a început să crească abia acum pe sfârşit de an, iar leul s-a menţinut la un nivel constant pe întreg parcursul anului 2010. Poate că producătorii au anticipat această apreciere a petrolului, dar acest lucru ar însemna să nu mai vedem scumpiri în perioada următoare. Mai mult, unele companii au programe mari de investiţii şi este posibil ca şi acest lucru să fie o cauză a scumpirilor", spune analistul economic Aurelian Dochia.

Anul trecut, chiar şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat că preţurile combustibililor pe piaţa românească au o evoluţie divergentă faţă de principalii factori care ar trebui să le influenţeze, BNR neînţelegând mecanismele care stau în spatele scumpirilor.

Pe de altă parte, companiile petroliere au spus în repetate rânduri că politica lor de preţuri ţine cont de cotaţiile internaţionale la produsele petroliere, dar şi de situaţia conjuncturală din România.

Cu toate acestea, reacţia consumatorilor a fost mai puternică decât în alte cazuri. Scumpirile au împânzit forumurile de mesaje care invitau la boicotarea activităţii companiilor petroliere, lucru care s-a şi întâmplat în anumite puncte de alimentare. "Vă rugăm să fiţi solidari cu noi şi în zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie 2011 să nu intre nimeni în nicio benzinărie. Vă mulţumim şi staţi aproape, protestele vor continua!", este unul dintre mesajele care au circulat ieri pe internet.

Potrivit site-urilor companiilor petroliere, majoritatea au începând cu 1 ianuarie preţuri de peste 5 lei pe litru în ceea ce priveşte benzina fără plumb 95, care este de altfel şi cel mai vândut tip de benzină. Depăşirea pragului de cinci lei pe litru în majoritatea benzinăriilor a avut loc în contextul în care din prima zi a acestui an accizele la produsele petroliere au fost majorate, ceea ce a avut un impact în preţul final de circa 5-6 bani pe litru.

Astfel, pentru benzina fără plumb creşterea accizei a fost de la 452 de euro/1.000 de litri la 467 de euro/1.000 de litri, în timp ce pentru motorină acciza a urcat de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 de euro/1.000 de litri.

Ca urmare a acestui lucru, Petrom a scumpit toate sortimentele de benzină cu 6 bani, iar pe cele de motorină cu 5 bani. Rompetrol de exemplu a scumpit benzina cu 4 bani pe litru, iar motorina cu 5 bani pe litru, tot începând cu 1 ianuarie 2011. De exemplu, la Lukoil, al treilea mare jucător din industria petrolieră locală, litrul de Euroluk 95 costă 5,03 lei, în timp ce motorina Euro L Diesel se poate achiziţiona cu 4,95 de lei pe litru. La Rompetrol, al doilea mare distribuitor local de produse petroliere, benzina Efix 95 poate fi achiziţionată cu 5,08 lei pe litru, în timp ce motorina Efix Diesel costă deja 5,03 lei/litru.

În ceea ce priveşte Petrom, cea mai mare companie locală, după scumpirile de la 1 ianuarie 2011, litrul de benzină Premium Fără Plumb 95 costă 4,94 de lei pe litru, iar motorina Euro Diesel 5 poate fi achiziţionată cu 4,82 de lei pe litru. Cu toate acestea, chiar şi în benzinăriile Petrom, în majoritatea punctelor de alimentare benzina se vinde cu peste 5 lei pe litru, site-urile companiilor petroliere prezentând preţurile de referinţă. În mod normal, preţurile practicate de companiile petroliere la pompă pot varia cu Ă/-5% faţă de preţurile de referinţă afişate în funcţie de locaţia şi de traficul pe care îl generează anumite staţii de alimentare.

Pe de altă parte însă, sortimentele mai scumpe de carburanţi deja se apropie de pragul de 6 lei pe litru. De exemplu, la Rompetrol benzina Alto 101 costă 5,74 lei pe litru, OMV Carrera 100 poate fi achiziţionată cu 5,74 de lei pe litru, iar la staţiile de alimentare Lukoil litrul de benzină Ecto '98 costă 5,51 de lei pe litru.