Udrea a promis 25.000 de locuinţe la sate, dar nu a făcut niciuna

Autor: Mirabela Tiron 05.01.2011

Elena Udrea, ministrul turismului şi al dezvoltării regionale, a prezentat astăzi bilanţul realizărilor din turism şi dezvoltare regională, domenii cărora li s-au alocat anul trecut din bugetul de stat 2,2 miliarde de lei (523 mil. euro).

"Rezultatele pe 2010 sunt mulţumitoare (…) am reuşit să realizăm proiecte cu un buget mai mic cu 41% faţă de cel de anul anterior", a declarat Elena Udrea, în cadrul unei conferinţe legate de bilanţul din turism şI dezvoltare regională.

Anul trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale şI al Turismului (MDRT) a finalizat 1602 locuinţe pentru tineri din 6500 de unităţI aflate în execuţie. "În limita sumelor alocate în 2011 vor fi finalizate şI restul locuinţelor", a declarat Udrea, care promitea însă anul trecut că va dezvolta în trei ani 100.000 de locuinţe pentru tineri. În ceea ce priveşte dezvoltarea celor 25.000 de locuinţe promise anul trecut medicilor, profesorilor şi învăţătorilor din mediul rural, Udrea a declarat că nu s-a realizat niciuna pentru că nu au fost bani.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului a precizat că au fost reabilitaţi şI modernizaţI 314 kilometri de drumuri judeţene, în valoare de 197 mil. lei (50 mil. euro), dintr-un total de 4.000 de kilometri care necesită lucrări de modernizare.

Elena Udrea a subliniat însă că pe parcursul anului 2010 au fost dezvoltate 88 de săli de sport, 15 bazine de înot, 2 patinoare artificiale.

În ceea ce priveşte bilanţul din turism, Udrea a menţionat că au fost amenajate şase domenii schiabile din Nucet, Borsec, Azuga, Sinaia, Buşteni, Vulcan şi amenajate salinele din Ocna Sibiului. Pe de altă parte, cel mai mare domeniu schiabil anunţat în Parâng, o investiţie de 70 de mil. euro, este încă în stadiul incipient, realizându-se proeictul studiului de fezabilitate.

Întrebată de ZF dacă au fost dezvoltate centre de băi termale în Capitală, aşa cum anunţase anul trecut, Elena Udrea a declarat că încă mai aşteaptă investitorii privaţI să vină cu propuneri şi în cazul în care nici anul acesta nu vor veni, atunci acest proiect va fi dezvoltat de MDRT.

Nici în staţiunile din Covasna şi Harghita nu au fost dezvoltate centre balneare în valoare de 20 de milioane de euro, aşa cum promitea Elena Udrea anul trecut.

"Prezint ceea ce am reuşit să realizăm anul trecut, nu ceea ce mi-am propus să realizez şi nu am reuşit încă", a spus Elena Udrea.