Bunica merge la şcoală. Cu mult succes/ de Daniel Nicolescu

O respectabilă doamnă, cu nume plat ca malurile Tamisei, Jacqueline Wilson (foto 1), este, în Marea Britanie, la fel de citită ca J.K. Rowling. A scris, e drept, mult mai mult decât ilustra mămică a lui Harry Potter (care, până una-alta, după ce şi-a făcut plinul de glorie & bani, pare să fi renunţat la scris) şi a publicat circa 100 de volume din care a vândut, doar în UK, 25 de milioane de exemplare.

Secretul ei? Scrie, de cel puţin un deceniu încoace, contra curentului. Adică, în timp ce toată lumea scriitoricească preocupată să fascineze copiii, preadolescenţii şi adolescenţii (cea mai importantă categorie de cititori ai lumii, în momentul de faţă) foloseşte resursele genului fantasy până la saturaţie, domnia-sa rămâne, deliberat, "old fashioned", producând istorii fără. Fără vampiri, fără vrăjitori, fără salturi temporale şi lumi paralele, fără morţi-vii, fără hobbiţi şi trolli, fără montgolfiere postmoderne care se deplasează cu viteza gândului şi fără personaje care devin invizibile. Pe scurt, fără magie. Încearcă să construiască poveşti clasice, orientate însă după problemele lumii moderne.

Protagonistele ei, adolescente care se numesc Jenny, Millie, Charlotte, Avril, Hellen, sau Mary, se confruntă cu divorţul părinţilor, cu anorexia, cu venirea Zburătorului, cu homosexualitatea, cu bolile mentale, cu intrigile din mediul şcolar sau cu adopţia. Toate dramele lor sunt tratate cu o remarcabilă fineţe, cu empatie (şi, desigur, vicleşug scriitoricesc), izbutind să cucerească publicul minor şi să-l seducă până la dependenţă.

"Atunci când scriu povestea unei fetiţe de zece ani, în capul meu am vârsta de zece de ani. Păstrez o amintire vie a fetiţei care am fost, îmi aduc aminte de toate sentimentele, dorinţele şi temerile mele de-atunci. Încercând, în acelaşi timp, să rămân în epoca de azi, cea în care trăiesc cititorii mei. Nu dau greş niciodată. Până într-atâta încât copiii care îmi scriu mi se confesează de parcă aş fi de vârsta lor." Doamna Wilson a găsit de cuviinţă să-şi însoţească, mereu, textele cu ilustraţiile şi coperţile semnate de de Nick Sharratt. Simple, vesele cromatic, imaginile par de la grupa mică în raport cu problemele apăsătoare pe care vor să le ilustreze, dar nu-şi descurajează (ba chiar dimpotrivă) publicul (vezi foto 2).

Tot spre deosebire de confraţii ei care scriu noua literatură pentru copii încheindu-şi poveştile, dacă nu chiar ca Andersen, măcar în coadă de peşte sau de dragon, dna Wilson preferă finalurile tonice, cu focuri de artificii. Cărţile ei se termină întotdeauna bine şi sunt atât de pline de înţelepciune şi de optimism efervescent, încât dascălii din Marea Britanie au făcut din ele nişte repere ale programei şcolare. Condiţie pe care Jacqueline Wilson (65 de ani împliniţi pe 17 decembrie) o întreţine cu tenacitate (în ciuda unui recent infarct), mergând adesea în şcoli (precum Jamie Oliver) şi susţinând prelegeri despre binefacerile lecturii. De fiecare cu dată cu efect, pentru că Jacqueline îşi cunoaşte perfect copiii: "Astăzi, ei ştiu o grămadă de lucruri. În acelaşi timp, nu mai au o clipă liberă. Părinţii lor sunt constant îngrijoraţi şi preocupaţi, şi vor să le organizeze toate activităţile şi viaţa socială. De fapt, au mult mai puţină libertate decât pe vremuri. Când eram copil, eram lăsaţi să mergem la şcoală împreună cu colegii, ieşeam afară fără să dăm socoteală, ne jucam până osteneam. Astăzi, copiii sunt obligaţi, parcă, să crească mai repede. Ceea ce, pentru ei, reprezintă o mare sursă de angoasă." Pe care Jacqueline încearcă şi izbuteşte cel mai adesea s-o risipească. Lucru ce nu a trecut nebăgat în seamă de casa regală. În 2008, J. Wilson a fost înnobilată de Regină cu titlul de "Dame Commander of the Order of the British Empire".