Pe când Matei Millo juca la Hanul Bossel/ de Emanuel Bădescu

Pe Podul Mogoşoaiei, încă de la începutul veacului al XVlI-lea, boierii cei mari ai Ţării Româneşti se întrecură în a-şi zidi case mari şi, după gustul vremii, arătoase. Între ei, un loc de seamă il ocupau Ghiculeştii, care au dat ţării nenumăraţi şi luminaţi voievozi. O parte dintre pro­prietăţile lor se înşirau de la strada Edgar Quinet de astăzi până la strada Regală. Impresionau prin dimensiunile lor palatele lui Scarlat Ghica şi Tache Ghica, ultimul prefăcut mai târziu în Hotelul Charles Brofft şi apoi în Hotel Continental.

"La 1839 - povesteşte Gheorghe Cruţescu -, partea de miazănoapte a palatului lui Ghica a fost cumpărată, la mezat, de un tapiţer sas, anume Friedrich Bossel, care fie că doar repară, fie că zidi din temelie lungul şir de case cu un etaj cunoscut, până la sfârşitul veacului, sub numele de casa Bossel. Zece ani după cumpărare, sasul deschidea în catul de sus o sală de bal şi de teatru, care, timp de treizeci de ani, mai ales după sfârşitul Sălii Momolo, a adăpostit balurile cele mai nobile si singurele spectacole din Bucureşti, ca cele de la Teatrul Naţional după 1853."

Sala avea 330 de staluri şi 22 de loji, plus o mică galerie pentru amatorii de teatru nevoiaşi. Aici a debutat, în seara zilei de 5 august 1850, Matei Millo în "Coana Chiriţa". Spectacolul a trebuit să fie repetat de trei ori într-o zi! "Jucă apoi - ne spune Constantin Ollănescu - Baba Hârca cu un succes nebun, care desfundă mahalalele şi făcu, zile după zile şi seri după seri, să curgă lumea la poarta Teatrului. Vestea despre Millo luase într-atât proporţiile unui eveniment, că veneau boierii de pe la moşii să-l vază jucând şi chiar Vodă Ştirbei cu Doamna se coborî de două ori de la Câmpina, într-adins pentru a se duce la teatru".

Carol Szathmari, care între anii 1847-1856 şi-a avut atelierul fotografic la Hanul Bossel, în prăvălia din colţul nordic, l-a fotografiat - pe la 1864 - pe marele actor în diverse roluri interpretate pe scena care concura Teatrul Mare de peste drum.

Era o perioadă efervescentă pentru Friedrich Bossel, pozitiv accentuată de trecerea armatei lui Coronini prin Bucureşti. A înfiinţat Societatea Liedertafel, a construit Pasajul Român, inaugurat în iunie 1859, a obţinut pentru comunitatea de limbă germană şi idiş mahalalele Izvor şi Manea Brutaru, a cumpărat moşia Băicoi din Prahova, a devenit membru fondator al Societăţii de Tragere la Semn, pentru care a amenajat un poligon lângă biserica numită Cuibul cu Barză, în fosta grădină Manu. În doar două decenii, un simplu dar foarte capabil tapiţer ajunsese să joace solitar rolul de amfitrion al protipendadei valahe!

Nici până astăzi n-am reuşit să dezleg misterul acestui succes. Bănuiesc ajutorul substanţial, deşi discret, al Consulatului Austriac, situat atunci în imediata apropiere a hanului, pe locul unde va fi construit Hotelul Donat Huques. Ţara Românească era de multă vreme vizată de Imperiul Habsburgic. Este semnificativă "mâna de ajutor" întinsă liberalilor rusofobi din Partida Naţională, pe care, astfel, austriecii îi puteau supraveghea şi, eventual, îndepărta şi de Franţa. Într-o prăvălie a Hanului Bossel, marelui naţionalist C.A. Rosetti i se va facilita, împotriva voinţei iui Gheorghe Bibescu, Domnul Ţării, deschiderea în 1846 a unei librării în care, de fapt, se făcea politică revoluţionară. Mai târziu, Rosetti şi-a instalat în apartamentele dinspre Biserica Dintr-o Zi, puse la dispoziţie de Bossel, tipografia şi redacţia ziarului "Românul".

În 1860 fruntaşul liberal a deschis aici şi o prăvălie de vinuri alese, Au Gourmand, care va scandaliza boierimea şi mai cu seamă parveniţii, pe motiv de... înjosire! Erau zile de glorie pentru Bossel, mărturisea Ulysse de Marsillac, preţiosul vecin, care se producea uneori la pian, interpretând sonate de Beethoven în faţa unei săli arhipline. Din nefericire pentru fostul tapiţer, ghinionul nu va întârzia să se facă simţit.

Neputând să achite suma da bani împrumutată de la zaraful Isaac Menachem pentru construirea Pasajului Român, i-a cedat acestuia hanul şi sala de teatru, care, treptat, vor cădea pradă uitării. Rosetti şi-a mutat tipografia lângă biserica pe nume Caimacata, în vecinătatea Consulatului Angliei, unde activau rudele soţiei.

Sărăcit şi uitat de bucureşteni, Friedrich Bossel va înceta din viaţă în 1873. Hanul său, ajuns după 1883 în proprietatea lui Leon Mircuş, va fi cumpărat în 1906 de Societatea Imobiliara şi va fi demolat în anul 1913, în locul său clădindu-se un palat impunător, în care va fi amenajată prima sală de cinematograf.

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romåne. Licen]iat în istorie la Universitatea Bucure[ti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" [i la "Ziarul de Duminic`". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti [i Imnurile na]ionale la romåni. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucure[tii \n imagini \n vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).