Răzvan Paşol, Intercapital Invest: Mergem în direcţia bună dar cu frâna de mână trasă

Ziarul Financiar 06.01.2011

Prognozele economice pentru anul 2011 sunt optimiste în România, însă ritmul de revenire este lent şi aminteşte de evoluţia din anul 2000, a fost concluzia omaenilor de afaceri prezenţi joi la întâlnirea cu jurnaliştii Ziarului Financiar.

"Mergem în direcţia bună dar cu frâna de mână trasă", a spus Răzvan Paşol, preşedintele casei de brokeraj Intercapital Invest, la sfârşitul întâlnirii ZF Expert de joi.

"În anul 2000 a început trendul de creştere pentru România, însă ritmul era atât de lent încât nu ne dădeam seama. Cred că peste câţiva ani când ne vom uita la momentul de acum vom vedea că este la fel ca în 2000 ", a precizat Paşol.