Ce câştigă şi ce pierde PNL prin alianţa cu PC

Autor: Iulian Anghel 06.01.2011

Decizia PNL de a face o alianţă cu PC a fost, ca de fiecare dată când se fac astfel de alianţe, o problemă de câştig şi de pierdere. Partid care din '90 încoace şi-a făcut un nume de glorie din anticomunismul său, PNL s-a aliat cu un partid al cărui lider informal, Dan Voiculescu, a fost acuzat de colaborare cu Securitatea şi împreună pregătesc o mare alianţă cu PSD, partid de stânga, cu opţiuni economice diametral opuse celor ale liberalilor. Care este resortul politic care a declanşat aceste decizii?

Răspunsul este dat de un sondaj de opinie pe care liderul PNL, Crin Antonescu, l-a prezentat liderilor partidului care au aprobat o alianţă cu PC. Electoratul nu se simte vexat, iar costurile politice, cel puţin la acest moment, sunt mici. Strategii PNL au constatat că partidul a ajuns la maximul potenţialului său - peste 20% din electorat - tras în sus şi de Crin Antonescu. Poate obţine mai mult?

"Aşa cum stau lucrurile acum poate obţine printr-o mai bună mediatizare. Or, televiziunile lui Dan Voiculescu pot oferi această mediatizare. Este speranţa PNL şi unul dintre raţionamentele acestei alianţe, iar nu doctrina apropiată a celor două partide cum spun protagoniştii.", comentează profesorul de ştiinţe politice de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Cristian Pârvulescu.

Acesta este câştigul. Dar pierderea?

"Costul care ar putea fi plătit nu este cauzat de PC, care este condus, oficial, de tânărul Daniel Constantin, ci ar putea fi de cauzat de Dan Voiculescu, liderul informal. În PNL şi în rândul electoratului liberal există un curent declarat anticomunist care nu vede cu ochi buni această relaţie. Dar, în ultima vreme, Dan Voiculescu a intrat în rândul politicienilor «normali». În sondaje cota sa de încredere este de peste 20%, mai mare decât a lui Traian Băsescu sau a lui Emil Boc. Din PDL, doar Vasile Blaga se mai află în cota de încredere 20-30%", spune analistul politic.

PNL este partidul care a iniţiat o lege a lustraţiei şi şi-a exclus din echipă una din vedete, Mona Muscă, atunci când s-a dovedit că aceasta a colaborat cu Securitatea.

"Anticomunismul PNL era mai pronunţat în vremea lui Tăriceanu (preşedinte al PNL când a fost exclusă Mona Muscă - n.n.), acum el s-a mai diluat", comentează Pârvulescu. El admite că o parte a electoratului s-ar putea îndepărta de PNL în urma acestei decizii, dar îndepărtarea ar putea fi mai pronunţată în cazul alianţei cu PSD şi a revigorării discursului anticomunist în campania electorală. De acest lucru ar putea beneficia un al partid, nu se ştie deocamdată care, dar puţin probabil să fie PDL. Partidul aşa-numit "Albă ca Zăpada" pe care îl pregăteşte ministrul de externe, Teodor Baconschi, ar putea fi unul dintre beneficiari şi, îngrijorător, un partid al extremismului ortodoxist, care ar putea apărea, în condiţiile în care PRM este complet epuizat, opinează Pârvulescu.

Aşadar, deocamdată, riscul ca PNL să piardă major din electorat prin relaţia cu PC este mic, iar mediatizarea i-ar putea aduce noi procente.

Doar că nici PDL nu va sta cu mâinile în sân. Deja noi televiziuni se pregătesc să intre în scenă. "Traian Băsescu a avut de partea sa, în campania trecută, două televiziuni. Ar putea avea trei-patru-cinci în campanie. În orice caz va fi o bătălie extrem de dură", mai comentează Pârvulescu.

PNL a făcut şi el concesii PC, partid care, singur, nu are nicio şansă să intre în Parlament. Preşedintele PC, Daniel Constantin, susţine că alianţa cu PNL, care se va numi probabil Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC, va avea candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016.