Opinie Sorin Pâslaru: Opriţi prădarea bugetului şi apoi vorbiţi de modernizare

Guvernul a anunţat un deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2010, sub cel convenit cu Fondul Monetar Internaţional, dar problema este că România a cheltuit în 2010 45 miliarde de euro, dintre care 13 miliarde de euro pe bunuri, servicii şi în investiţii şi tot nu se vede nimic în economie.

După doi ani, Guvernul Boc a reuşit un fapt extraordinar: a reuşit să se încadreze în deficitul bugetar. Bravo. În acest răstimp, oamenii fug din România pentru că nu există locuri de muncă, îngheaţă prin spitale şi profesorii au ajuns paria în societate.

Niciun program, niciun proiect de modernizare reală a societăţii nu apare. Ni se flutură nişte legi că ar fi startul revoluţiei în educaţie, în salarizarea publică şi în administraţie. De legi are nevoie România sau de dezvoltare? Păi în trei ani vin alţii şi totul trebuie luat de la capăt.

Primii oameni în stat clamează cu megafonul ca statul să iasă din economie şi joburile să fie date pe rezultate, dar exemplele din propria familie arată că din păcate tot la stat sau prin influenţă găsesc slujbe pentru odrasle. De ce nu-şi aplică lor mai întâi ce clamează ca să convingă oamenii că acesta este drumul?

Cum de răcnesc cel mai tare că vor competiţie cei aranjaţi de o viaţă în posturi de stat sau care trăiesc din contracte cu statul? Cine îi poate crede când ei au ajuns feudali în instituţii de unde nu dau nimănui socoteală nici când eşecul este uriaş, când se constată că rezervele sunt epuizate şi sunt necesare împrumuturi de zeci de miliarde de euro pentru simpla supravieţuire? Iar dacă nu sunt slujbe la stat, sunt contracte încheiate de stat cu firme care sunt ale bunicilor, verilor sau nepoţilor. Demagogia este la maxim.

Îi vezi la ore târzii cum se întrunesc în subsoluri de restaurante, în separeuri înecate de fum - haitele de partid.

Haitele de partid devorează tot. S-au constituit în reţele. Sunt firme care câştigă contracte numai la o singură primărie. 99% din cifra de afaceri a unei firme constituie o treime sau jumătate din toate cheltuielile făcute de o primărie într-un an. Ce dovadă mai bună trebuie pentru a arăta cum se aruncă banii publici cu lopata?

Ziarul Financiar a scris, a prezentat pe prima pagină două astfel exemple. Urmarea? Niciuna.

Exact ca înainte de '89, una se vorbeşte în seminarii şi la televizor, alta în subteranele politicii. La 1.200 de euro salariu de ministru, trăieşte cineva din salariu în administraţia publică? Pe cine păcălim?

Îi tot dăm înainte cu modernizarea, dar când îi vezi cum pun la cale contractele, cum măresc plafoanele sub care să nu se mai organizeze licitaţii publice, e clar că sistemul e construit în aşa fel încât să fie prădat.

Jaful este sistematizat şi porneşte de la vârf.

România a avut la dispoziţie bugete de cheltuieli de 200 miliarde de euro în ultimii cinci ani. 200 miliarde de euro. De două ori produsul intern brut anual. Rezultatul? Datoria publică a crescut de la 12 miliarde de euro la 40 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă.

Aici e marea dramă - risipa sistematică. Zeci de mii de funcţionari ai statului câştigă în continuare mai mult decât preşedintele României, reţelele ştiu unde şi când trebuie să se aşeze pentru contracte şi salarii care nu au nicio legătură cu austeritatea. Pe de o parte clamează transparenţa, pe de altă parte vin cu gaşca, ca un stol de vulturi când miros prada, oriunde îşi găseşte unul o poziţie. Concursuri de angajare transparente?

În 1997, la câteva luni după ce fusese numit preşedinte, Emil Constantinescu îl numea în funcţia de consilier pe fiul unui alt consilier. La criticile presei, a răspuns: "Popularitatea pe care o am îmi permite să fac această angajare".

A fost începutul sfârşitului. Nu putea convinge reforma făcută de reformişti care clamau restructurarea doar pentru alţii, iar când s-au văzut la putere şi-au adus până şi nepoţii la comandă. Ca şi acum, găşti, nu competenţă.

500 milioane de euro a avut la dispoziţie Ministerul Dezvoltării anul trecut, iar Ministerul Transporturilor 2 miliarde de euro. Unde sunt banii? Ce s-a ales de ei? Un bazin de înot costă 1 milion de euro. Puteau fi făcute 500. A fost vreunul terminat în 2010 ? Nu.

Sunt vreo 15 în execuţie şi nu au fost terminate pentru că… nu sunt bani. Nu sunt bani, auzi, a avut la dispoziţie 500 milioane de euro şi nu sunt bani.

Un kilometru de autostradă costă 5 milioane de euro la şes. Cu 2 miliarde de euro se puteau face 400 de km. Câţi s-au terminat? 13 km. 2 miliarde de euro pentru 13 km de autostradă şi câteva zeci de kilometri de centuri ocolitoare.

Păi unde mergem în ritmul ăsta ? Şi dacă vom avea bugetul Franţei de 400 miliarde de euro, de 10 ori mai mare decât al României, tot praful o să se aleagă.

Unde sunt banii? În conturi în Elveţia, unde să fie? Când în loc să coste o lucrare 1 leu costă 10, poate să se împrumute România şi cu 100 miliarde de euro, că banii se vor duce toţi acolo.

Osificarea structurilor de putere în jurul unor clanuri, îngheţul revoltei tinerilor de 20 de ani lăsaţi pradă etnobotanicelor, lipsa de orizont în mediul rural lăsat fără nicio perspectivă decât munca în străinătate - sunt cele mai mari pericole pentru România acestor ani.

Din păcate, nu ne va transforma singură aderarea la UE economia şi societatea aşa cum au crezut mulţi. Şi nici măcar intrarea în zona euro. Sunt ţinte false, ambalaje pentru vise. Puneţi cărţile pe masă şi jucaţi realitatea, nu fantome. Altfel se va răzbuna.