Va urma o criză a datoriilor publice în Statele Unite?

Autor: Catalina Apostoiu 09.01.2011

Fostul preşedinte al băncii centrale a SUA (Fed) Alan Greenspan a avertizat că Statele Unite s-ar putea confrunta cu o criză a pieţei de obligaţiuni dacă politicienii nu vor acţiona rapid pentru a se începe un proces de reducere a datoriilor publice ale ţării de 14.000 mld. dolari, potrivit The Wall Street Journal.

Greenspan consideră că Congresul va adopta în cele din urmă un buget care va include multe propuneri ale unui comitet de reducere a datoriilor din cadrul Casei Albe.

"Cred că tipul de acord asupra bugetului realizat de Alan Simpson şi Erskine Bowles este cel care va fi adoptat de Congres. Singura întrebare este dacă acest lucru se va întâmpla înainte sau după criza pieţei obligaţiunilor", a declarat Greenspan.

El a făcut referire la copreşedinţii Comisiei naţionale pentru reformă şi responsabilitate fiscală care a obţinut luna trecută un sprijin limitat pentru un amplu program de reformare a politicilor fiscale şi de cheltuieli din Statele Unite având drept obiectiv reducerea datoriilor cu 4.000 de miliarde de dolari.

Greenspan a declarat că riscul declanşării unei crize pe piaţa obligaţiunilor este atât de mare, încât se pronunţă pentru o majorare imediată a taxelor.

Greenspan a mai declarat că în opinia sa ritmul de creştere al economiei americane accelerează, cele mai puternice semnale de creştere venind începând cu mijlocul lunii trecute.

Un avertisment similar privitor la riscul declanşării unei crize a datoriilor în Statele Unite a fost lansat şi de Willem Buiter, fost strateg în cadrul Băncii Angliei, conform căruia temerile privitoare la finanţele ţărilor membre ale zonei euro se vor extinde la scară mondială, cuprinzând Statele Unite şi Japonia, scrie The Telegraph. Temerile legate de riscul intrării unui stat în incapacitate de plată vor cuprinde în curând şi cele două economii importante ale lumii, potrivit unei note a economiştilor Citigroup, printre care şi Buiter.

Conform echipei de economişti, mult mai multe probleme vor apărea după bailout-urile destinate Greciei şi Irlandei.

"În pofida dramelor recente, credem că nu am văzut decât primul şi al doilea act. Nu există state suverane în siguranţă absolută."

Următorii ani ar putea aduce mai multe restructurări de datorii suverane, spun analiştii.

În acest context, Statele Unite şi Japonia nu mai pot ignora întrebarea cât de sigure sunt finanţele proprii.

Este numai o chestiune de timp înainte ca Statele Unite să atragă fonduri prin emiterea de titluri ce vor oferi randamente "semnificativ mai mari" deţinătorilor de obligaţiuni, avertizează analiştii Citigroup.