Două proiecte de top pentru Bienala de la Veneţia

Autor: Ziarul de Duminica 10.01.2011
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează miercuri, 12 ianuarie 2011, la ora 15, la sediul MCPN, Sala Multimedia, o conferinţă de presă cu prezentarea publică a participării României la Bienala de Artă de la Veneţia din acest an, ce se va desfăşura în perioada 4 iunie - 27 noiembrie 2011.

Ca urmare a Concursului Naţional pentru selectarea proiectelor ce vor reprezenta România la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, România va prezenta proiectul "Performing History", care va fi expus la Veneţia în Pavilionul României din Giardini della Biennale, ca şi proiectul "Romanian Cultural Resolution", care va fi expus în Noua Galerie a Institutului de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Proiectul "Performing History", iniţiat de curatorii Maria Rus Bojan şi Ami Barak, vizează o prezentare inedită a operei legendarului artist român Ion Grigorescu, ce include atat lucrări istorice, cât şi lucrări noi, în relaţie cu o serie de noi proiecte ale cuplului de artiste Anetta Mona Chişă & Lucia Tkacova. Sub coordonarea scriitorului Bogdan Ghiu şi în colaborare cu editorul Timotei Nădăşan, "Performing History" va beneficia de o vizibilitate editorială de excepţie, catalogul proiectului luând forma unui supliment special al numărului 38 al revistei "IDEA, artăsocietate".

Proiectul "Romanian Cultural Resolution" este iniţiat de Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu. Prin participarea unui număr impresionant de artişti, critici de artă şi curatori, "Romanian Cultural Resolution" urmăreşte soluţiile şi tendinţele pe care artele vizuale din România le-au dezvoltat în ultimii ani. Catalogul "Romanian Cultural Resolution" va fi publicat de prestigioasa editură Hatje Cantz si va cuprinde urmatorii participanti: Ioana Bătrânu, Matei Bejenaru, Pavel Brăila, Corneliu Brudaşcu, Mircea Cantor, Sorin Câmpan, Ştefan Constantinescu, Alexandra Croitoru&Ştefan Tiron, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Gheorghe Ilea, Daniel Knorr, Victor Man, Julian Mereuţă, Aurelia Mihai, Gili Mocanu, Anca Munteanu Rîmnic, Ciprian Mureşan, Ioana Nemeş, Alexandru Niculescu, Miklos Onucsan, Dan Perjovschi, Cristian Rusu, Şerban Savu, Serge Spitzer. Autorii textelor: Marius Babias, Adrian Bojenoiu, Sebastian Cichocki, Livius Ciocârlie, Apsara DiQuinzio, Bogdan Ghiu, Mihnea Mircan, Vlad Morariu, Cristian Nae, Amelia Pavel, Mihai Pop, Matt Price, Magda Radu, Ştefan Tiron, Raluca Voinea, Maxa Zoller.