Avocaţii lui Vîntu spun că acesta este internat la "Floreasca" pentru o injecţie

Autor: Mediafax 10.01.2011

Judecătorul Camelia Bogdan de la Tribunalul Bucureşti a hotărât să sune la Spitalul de Urgenţă "Foreasca" din Capitală pentru a verifica veridicitatea unor susţineri ale avocaţilor lui Sorin Ovidiu Vântu care au spus, la termenul de luni, că acesta ar fi fost oprit în spital pentru o injecţie.

Unul dintre avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu a justificat absenţa de la proces a clientului său prin faptul că acesta s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" unde i s-a făcut o injecţie şi unde a fost oprit pentru alte investigaţii.

Judecătorul Camelia Bogdan a susţinut însă că, în condiţiile în care Vîntu este obligat să se prezinte la fiecare termen al procesului, motivul lipsei sale trebuie susţinut cu acte justificative emise de Spitalul "Floreasca".

Avocaţii au intenţionat să prezinte un document medical, dar magistratul a susţinut că nu poate fi luat în calcul din cauza datei la care a fost emis şi că vrea să telefoneze la Spitalul "Floreasca" pentru a verifica informaţia privind internarea lui Vîntu.

Judecătorul a admis, luni, cererea avocaţilor din dosar privind copierea CD-urilor cu înregistrări telefonice şi ambientale, astfel că fiecare dintre inculpaţi va primi câte trei copii după acestea. Copierea acestor CD_uri se va face de către informaticianul instanţei, în prezenţa procurorului.

Discuţiile în dosar vor fi reluate după finalizarea copierii şi după verificarea informaţiilor privind internarea omului de afaceri la Spitalul "Floreasca". Citiţi mai mult despre internarea lui Sorin Ovidiu Vântu la spitalul Floreasca pe www.mediafax.ro