Activele fondurilor de pensii vor ajunge la 7 mld. lei în 2011

Autor: Adrian Dumitrache 10.01.2011

Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) vor atinge 6,96 miliarde de lei la finele acestui an, în creştere cu 49,4% faţă de decembrie 2010, potrivit estimărilor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Anul trecut, activele nete ale fondurilor de pensii private au crescut cu 80%, la 4,66 miliarde de lei, din care 4,33 miliarde de lei pe Pilonul II.

Defalcat, în acest an, fondurile de pensii private obligatorii vor ajunge la active nete de 6,5 miliarde de lei, iar cele facultative la 460 milioane de lei.

În privinţa clienţilor, Pilonul II va atinge 5,5 milioane de participanţi, comparativ cu 5,19 milioane la finele anului 2010. Creşterea va fi susţinută de integrarea în fondurile de pensii private obligatorii a bugetarilor din structurile militarizate, ca urmare a prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. "Circa 150.000-200.000 de noi participanţi ar putea astfel adera la fondurile de pensii. Deocamdată, administratorii fondurilor de pensii nu cunosc detaliile tehnice şi operaţionale prin care Casa Naţională de Pensii Publice va integra aceşti salariaţi ai statului în sistemul public de pensii, apoi (în funcţie de criteriul de eligibilitate dat de vârstă) şi în sistemul privat de pensii", se arată într-un comunicat al APAPR remis MEDIAFAX.

Pe Pilonul III, avansul va fi de 15,1%, la 255.000 de clienţi. Anul trecut, numărul participanţilor la fondurile facultative a urcat cu 18,4%, la 221.600 de persoane.

APAPR aminteşte de majorarea contribuţiei virate în sistem, începând din luna martie, de la 2,5% la 3% din câştigul brut lunar al participanţilor.

"Deşi această majorare este necesară şi binevenită, ea lasă în continuare sistemul în urma calendarului iniţial de contribuţii stabilit prin legea de înfiinţare a Pilonului II. În 2009, 2010 şi 2011, contribuţia este deci mai mică cu jumătate de punct procentual decât era programat iniţial, ceea ce înseamnă o pierdere cumulată de circa 250-300 de milioane de euro pentru cei peste 5 milioane de participanţi la sistem", se spune în comunicat.

Potrivit Asociaţiei, Uniunea Europeană ar putea introduce sancţiuni pentru statele care îşi afectează reformele sistemelor de pensii, aşa cum a procedat guvernul de la Budapesta. "Primele discuţii oficiale au avut loc deja în cadrul ECOFIN (Consiliul miniştrilor de finanţe din statele Uniunii Europene) la finele anului 2010", se precizează în comunicat.

Pe Pilonul III, extinderea de la 1 ianuarie a deductibilităţii fiscale şi asupra contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei pentru boli profesionale şi accidente de muncă transformă pensiile facultative, pentru angajatori, beneficiul extra-salarial cu cel mai atractiv regim de deductibilitate fiscală. "Practic, deductibilitatea fiscală pentru contribuţiile virate la fondurile de pensii facultative rămâne de 400 de euro/an pentru angajat şi pentru angajator (800 de euro/an în caz de contribuţie mixtă), însă aplicarea deducerii se va face nu doar de la impozitul pe venit (ca până la finele anului 2010), ci şi de la aceste contribuţii sociale", se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii APAPR se aşteaptă ca proiectele de lege privind fondul de garantare şi plata a pensiilor private să fie adoptate în cursul acestui an, în funcţie de evoluţiile din circuitul legislativ.

"În prezent, legea privind fondul de garantare a fost adoptată de Guvern şi înaintată Senatului, iar legea privind plata pensiilor private se află încă în dezbatere publică, fiind lansată în stadiu de proiect de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", se mai arată în comunicat.

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007, iar un an mai târziu la Pilonul II.