Secuiana vede afaceri în creştere cu 8% susţinute de export

Autor: Laurentiu Cotu 11.01.2011

Producătorul de confecţii Secuiana din Covasna estimează pentru acest an o cifră de afaceri de circa 5 mil. euro, mai mult cu 8% faţă de anul trecut, în special pe fondul creşterii exportului de la 27% din total vânzări în prezent la 40% până la finalul anului.

Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 4,6 mil. euro, în scădere cu 20% faţă de anul 2009.

"Factorii care au influenţat negativ afacerile noastre în 2010 au fost criza economică, scăderea exportului şi diminuarea puterii de cumpărare a clienţilor. Piaţa locală a scăzut anul trecut cu 20-23% faţă de 2009, însă credem într-o stabilizare a pieţei la nivelul actual, cu o uşoară creştere în ultimul trimestru, dacă economia va începe să-şi revină", a declarat pentru ZF Transilvania Dobra Laszlo, directorul general al Secuiana.

31 de magazine proprii

În prezent, Secuiana are 420 de angajaţi, după ce la începutul anului 2010 compania avea 490 de salariaţi, principalul motiv al disponibilizărilor fiind reducerea producţiei la export. Compania spune că intenţionează ca în acest an să reangajeze circa 30 de persoane pe baza proiectelor aflate în derulare.

Principalii clienţi ai companiei la export sunt Bruno Saint Hillaire şi Mise au Green din Franţa, IC Company din Danemarca, Cover 50 din Italia. Pe piaţa internă, majoritatea producţiei este comercializată în cadrul magazinelor proprii, sub brandul Adam's, Secuiana având şi o reţea de 30 clienţi interni.

În momentul de faţă, compania deţine 31 de magazine proprii, plus alte 5 unităţi în franciză în toate oraşele mari din ţară. Capacitatea zilnică de producţie a fabricii din Covasna este de 1.500 de pantaloni, potrivit ultimelor informaţii disponibile.

Intenţii de a produce în Egipt

În ceea ce priveşte investiţiile bugetate pentru acest an, compania inteţionează să construiască o unitate de producţie în Egipt, unde reprezentanţii producătorului spun că deţin un teren, iar fabrica se află în proces de autorizare.

Totodată, planurile companiei sunt de a angaja 300 de oameni la noua fabrică de pantaloni din Egipt, care va fi dotată cu utilaje transferate din România.

Conducerea Secuiana nu a dorit să facă publice încă informaţii privind valoarea investiţiei sau suprafaţa clădirii, spunând însă că principalul motiv pentru realizarea acestui proiect este mâna de lucru ieftină din Egipt. Compania se aşteaptă ca demararea producţiei din Egipt în toamnă, să ducă şi la creşterea vânzărilor la export cu 10%-15%.

"Proiectul iniţial consta în înfiinţarea anul trecut a unei linii de producţie a pantalonilor în Egipt în parteneriat cu o firmă străină, însă această colaborare nu s-a mai realizat. Am căutat alţi parteneri, dar nu am găsit, astfel că am decis să realizăm singuri acestă investiţie. Sperăm ca în circa două luni să obţinem autorizaţia de construcţie şi să putem realiza clădirea. Planul mai prevede demararea producţiei în toamnă şi angajarea a aproximativ 300 de oameni", spune şeful fabricii din Covasna.

Secuiana intenţionează să recruteze oameni din Egipt, în condiţiile în care, mâna de lucru este mai ieftină cu 50% decât în România, urmând ca în prima fază a proiectului câţiva specialişti în producţie să fie transferaţi de la fabrica din Covasna.

Parteneriat destrămat

Proiectul iniţial, anunţat de compania din Covasna anul trecut, prevedea înfiinţa­rea unei linii de producţie a pantalonilor în Egipt în parteneriat cu firma Glass Co. For Ready Made Garments, aceasta fiind una dintre cele mai importante măsuri pe care producătorul de confecţii le-a luat în vederea reducerii costurilor. Colaborarea dintre cele două companii nu a mai fost posibilă, decizia luată de Secuiana fiind de a realiza singură acest proiect.

"Vom înfiinţa în Egipt o firmă al cărei unic acţionar va fi Secuiana. Producţia din Egipt va fi comercializată pe pieţele vest-europene, în mare parte foştilor clienţi care au renunţat la colaborarea cu noi datorită preţurilor mari de producţie din ţară. Se vor fabrica aceleaşi modele de pantaloni ca şi în fabrica Secuiana din România şi nu intenţionăm să dezvoltăm noi produse."

Vânzările au luat-o la vale

Secuiana avea anul trecut aproximativ 1.600 de acţionari, persoane fizice, actuali şi foşti angajaţi ai companiei.

Firma face parte din grupul Secuiana din Târgu-Secuiesc alături de producătorii de textile Seconf SA şi S'mode SA şi compania de transport Secuiana Trans.

Afacerile Secuiana au ajuns în 2009 la 6 mil. euro (circa 25 mil. lei), în condiţiile în care fabrica de confecţii din Covasna îşi diminuase producţia cu 30%.

Competitorii Secuiana pe piaţa internă sunt Peek & Cloppenburg, C&A, Steilmann, Bigotti, Cavaliere, Meyer sau Dynasty, iar principalii producători de textile Rosko Textil din Arad, Rifil Săvineşti, Alison Hayes sau Iaşitex.