Câţi bani mai are România de luat de la FMI, CE şi BM

Autor: Voican Razvan 12.01.2011

România mai are de încasat 3,1 mld. euro din pachetul de finanţare de aproape 20 mld. euro semnat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială în urmă cu aproape doi ani.

De la Fond a mai rămas de tras a opta tranşă, de circa un miliard de euro, în timp ce la Comisia Europeană încă aşteaptă să fie eliberate două tranşe în valoare totală de 1,4 mld. euro. Bruxellesul a fixat o serie de criterii suplimentare faţă de Fond, a căror îndeplinire este în întârziere.

De asemenea, Banca Mondială a acordat până acum numai o tranşă, în septembrie 2009. Din cauză că Guvernul are restanţe la reforme precum cele care vizează sectorul de sănătate sau protecţia socială, iar legea pensiilor şi a salarizării de-abia au fost adoptate, Banca a eliberat numai 300 mil. euro. Mai rămân două tranşe, în valoare totală de 700 mil. euro, din care prima ar urma să fie aprobată pe 20 ianuarie de boardul instituţiei.