Premiile ASI sau cum am început să cred iar în coincidenţe/ de Bogdan Creţu

Există coincidenţe şi există coincidenţe, ar spune un englez. Adică unele chiar nu pot fi explicate decât printr-o farsă a hazardului, în vreme ce altele confirmă o logică a mersului lumii, a destinului, o conjuraţie previzibilă a astrelor; în fine, mai sunt şi unele care bat la ochi şi miros a coterie, a mizerie levantină.

Eu unul nu prea sunt dispus să dau credit ideii de coincidenţă, cred că totul se poate explica într-un fel, mai în glumă, mai în serios. Apropo, linia asta dintre glumă şi seriozitate nu este nici ea foarte vizibilă uneori; ba am impresia că este cu atât mai firavă cu cât situaţia devine mai gravă.

Pare ambiguu? De acord. Pentru a ne lămuri, să luăm câteva exemple, unele mai vechi, altele recente de tot.

Reţin dintr-o carte a Alexandrei Tomiţă despre protocronism că una dintre "dovezile" întâietăţii româneşti pe plan mondial ar fi fost realizarea dirijabilului de către un oarecare D. Popescu, la începutul secolului al XX-lea. Cum nu am cartea la îndemână în acest moment, încerc să-mi reactualizez informaţia cu ajutorul sfântului Google şi singura sursă o descopăr... unde credeţi? În revista România mare. Coincidenţă? N-aş prea zice. Protocronism, revista Săptămâna, Vadim Tudor, România mare... mda, lucrurile se leagă.

Dar să spunem că am lua de bună informaţia. Să acceptăm că, într-adevăr, un lăcătuş pe nume Popescu ar fi inventat celebrul dirijabil, iar această ispravă şi-ar fi arogat-o mult mai celebrul azi, pe nedrept, conte Ferdinand von Zeppelin. Ei bine, şi dacă aşa s-ar fi întâmplat lucrurile, tot era în logica firească a bunului simţ ca dirijabilul să poarte numele uzurpatorului bietului Popescu.

Şi ştiţi de ce? Pentru că în 1968 a luat naştere una dintre cele mai mari formaţii din istoria muzicii rock, Led Zeppelin (in fotografie). Iar aceasta nu ar fi putut înregistra sub nici o formă piese precum Stairway to Heaven, Whole Lotta Love, Black Dog, Gallows Pole, Achille's Last End dacă s-ar fi numit... Led Popescu.

Prin urmare, a fost abuzul contelui Zeppelin o simplă coincidenţă? Merg mai departe cu suspiciunea: a fost oare moartea, în urma unei explozii, în 1905, a lăcătuşului Popescu o biată coincidenţă? Desigur că nu. Viaţa aranjează lucrurile în aşa fel încât să pregătească apariţia unor momente ieşite din comun, cu adevărat memorabile.

Dau un alt exemplu, mult mai banal. Prin octombire mă îndreptam, împreună cu prietenul meu Cosmin Ciotloş, spre Biblioteca Astra din Sibiu, unde urma să participăm la decernarea Premiului Iustin Panţa din cadrul Zilelor Revistei Euphorion (ca să fiu corect, nu uit să precizez: de invitat ne invitaseră Radu Vancu şi Dragoş Varga, redactorii Transilvaniei, la colocviile excelentei reviste academice pe care o fac).

Ei bine, la un moment dat a trebuit să traversăm un parc din centrul oraşului. Unul plin de copaci înalţi, seculari îmi vine să scriu (şi chiar asta fac). Toate bune şi frumoase, doar că şi copacii aceia, seculari cum erau ei, erau plini, la rândul lor, de ciori neseculare (ori mai ştii?), foarte puţin respectuoase. Prin urmare, auzeam pe lîngă noi tot felul de pleoscăituri îngrijorătoare. Ploua dens cu găinaţ. O adevărată idilă, ce mai, ne simţeam în plin bucolism citadin.

Grăbind pasul, am răzbit la lumină şi am făcut inventarul: eu eram curat cum pornisem de la pensiune, în timp ce hainele lui Cosmin erau pestriţe. Şi doar merseserăm unul lângă altul (doar că nu ne ţineam de mână...). Pe el îl nimeriseră ciorile, pe mine nu. Coincidenţă? Nu cred nici de data asta. Starea de spirit a prietenului meu nu era dintre cele mai glorioase. Mie îmi merge, recunosc cu modestie, ceva mai bine. Deh, om însurat, fără complicaţii... Când te ia la ţintă o pasăre, se spune că vei avea noroc. Ciotloş avea nevoie de norocul ăsta mai dihai decât mine. Prin urmare, ciorile l-au ajutat, i-au dat un imbold. Tot ce sper e să nu fi fost în zadar, dar mai ştii? Pe scurt, iar resping ideea unei simple coincidenţe.

În fine, ultimul şi cel mai serios exemplu mi l-a oferit ştirea acordării Premiilor pentru anul 2009 ale Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (ASI). Nu am timp şi chef să comentez acum nominalizările şi premiile. Impresia generală e cea cu care, din păcate, am fost obligaţi să ne obişnuim de ani buni: cu vreo două excepţii, menite să salveze aparenţele, premiile astea se dau în cerc închis; cine a fost în juriu anul trecut a luat anul ăsta, cine a luat premiu anul trecut e în juriu anul acesta şi tot aşa, se învârte roata. Nimic nou pe frontul de Est.

Nu-i vorbă, cam la fel se prezintă situaţia la toate asociaţiile din provincie, de aceea aceste premii nu au nici o greutate. Doar că de data asta regula s-a schimbat la Iaşi. Totul a fost cum ne şi aşetptam, dar cu o excepţie simbolică. De fapt, ca să revin la tema acestui articol, excepţia reprezintă o... coincidenţă. De data asta nu am nici un dubiu, mintea mea nu poate scorni nici o explicaţie ocultă, nici o logică tainică, ironică, aptă să aranjeze lucrurile din culise.

Citesc în presă componenţa juriului, din care face parte şi Nicolae Sava. Citesc şi lista premiilor. Unul dintre cele două Premii de Excelenţă l-a luat chiar... Nicolae Sava. Coincidenţă? Fără doar şi poate... Numai un invidios mefient ar putea bănui altceva.

Şi iată cum, din fericire, încep să cred din nou în coincidenţe.

BOGDAN CREŢU (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctor în filologie, cu distincţia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vişniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iaşi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în "Ziarul de Iaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iaşi, din 2006.