Cele 4,2 mld. euro din fondurile pentru HR vor fi contractate până la 1 iunie

Autor: Adelina Mihai 16.01.2011

Anca Cristina Zevedei, şefa autorităţii de management care coordonează fonduri europene în valoare de 4,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea resurselor umane disponibile până în 2013, spune că până la jumătatea anului, România va reuşi să semneze contracte pentru toată suma pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană.

"Sperăm ca până la 1 iunie 2011 să reuşim să contractăm întreaga sumă de 4,2 miliarde de euro, pentru ca apoi să ne concentrăm pe implementarea proiectelor. Planul nostru pentru 2011 are de fapt două direcţii, care vizează în special implementarea proiectelor: prima este cea de monitorizare şi de verificare a implementării, iar cea de-a doua este să-i ajutăm pe beneficiari să depună cererile de rambursare cât mai complete pentru a spori absorbţia", a spus Zevedei.

Românii care au câştigat proiecte finanţate din fondurile europene pentru resurse umane au cheltuit deja aproape 500 de milioane de euro din cele 4,3 miliarde de euro disponibile până în 2013, aceasta fiind suma încasată din prefinanţări şi rambusrări până la 10 decembrie 2010.

Astfel, de la începutul anului trecut s-au semnat aproape 1.300 de contracte de finanţare, adică peste 70% din numărul total de proiecte câştigate în ultimii trei ani. Valoarea totală a contractelor semnate este de peste 2,8 mld. euro, mai bine de jumătate din suma totală alocată acestui program.

"Cred că această creştere a numărului de proiecte contractate s-a datorat faptului că am îmbunătăţit procesul de evaluare prin scăderea duratei dintre perioada de depunere şi cea de contractare. În plus, am lansat foarte multe linii de finanţare în ultimele şase luni din 2010", a mai spus Zevedei. Anul trecut, autoritatea de management a reuşit să transfere 300 de milioane de euro, care erau disponibili pentru proiecte ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) către linii de finanţare destinate dezvoltării antreprenoriatului, combaterii şomajului sau firmelor care vor să creeze noi locuri de muncă.

O altă modificare adusă de reprezentanţii instituţiei a fost scurtarea perioadei de evaluare la 20 - 30 de zile, faţă de intervalul de 10 luni din anii anteriori, potrivit informaţiilor furnizate de autoritatea de management.

Bilanţul fondurilor europene după 3 ani

2008
129 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 350 mil. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 28 mil. euro 2009

2009
404 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 330 mil. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 40 mil. euro 2010

2010
1.278 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 2,15 mld. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 377 mil. euro