Mureşian, Intercapital: Multe acţiuni de pe Bursă încă au potenţial ridicat

Autor: Stefan Musgociu 17.01.2011

Bursa a crescut luni cu 0,38% şi a recuperat corecţia foarte uşoară înregistrată în şedinţa precedentă, iar acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au avansat mai accelerat, în medie cu 2,53%.

Mihai Mureşian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest, crede că evoluţia acţiunilor SIF a fost determinată de unii investitori care au considerat că aceste titluri au crescut în acest an mai încet decât acţiunile din sectorul bancar.

"Încă de la începutul anului în piaţă s-a simţit un entuziasm din partea investitorilor, iar acest lucru s-a reflectat în evoluţia preţurilor acţiunilor. Dacă în ultima perioadă se simţea un interes ridicat în special pentru acţiunile din sistemul bancar, pentru acestea existând în piaţă o presiune vizibilă la cumpărare, astăzi a fost rândul SIF-urilor, ele înregistrând creşteri importante pe toată perioada zilei", a declarat Mureşian.

La deschidere piaţa a variat foarte uşor în jurul nivelului de la finalul sesiunii de vineri. După ora 12:00, unii investitori au introdus mai multe ordine de cumpărare, astfel că indicii Bursei au trecut pe creştere. Ritmul ascendent a fost mai alert pe acţiunile celor cinci SIF-uri.

Volumele de acţiuni tranzacţionate pe piaţa principală au fost însă apropiate de cele de vineri. Astfel, operaţiunile de luni au însumat 15,7 mil. lei (3,6 mil. euro), sumă cu 19% peste rulajul de vineri. Totuşi, lichiditatea totală înregistrată vineri de piaţa acţiunilor, de 36,3 mil. lei (8,5 mil. euro), a fost asigurată în proporţie de 64% de tranzacţii speciale cu titlurile BRD, Erste şi OMV Petrom, în valoare cumulată de 23,08 milioane lei (5,4 milioane euro).

Ultimele operaţiuni de luni cu cele mai lichide acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,46%, iar SIF-urile au adăugat 1,1%

Mureşian spune că cei mai mulţi investitori revin în piaţă stimulaţi de faptul că bursa locală va recupera mai accelerat decalajul pe care îl are faţă de pieţele externe.

"Investitorii îşi formează portofolii fiind conştienţi că decalajul care există între piaţa noastră şi cele internaţionale se va diminua în perioada următoare. Multe acţiuni au în continuare un potenţial ridicat, iar investitorii vor încerca să valorifice aceste randamente. Din această cauză, cred că vom vedea în continuare titluri care vor avea o volatilitate ridicată comparativ cu majoritatea acţiunilor din piaţă", a afirmat el.

Titlurile SIF Moldova şi SIF Banat-Crişana au crescut cu 2,48% şi respectiv 2,98%. Cotaţia acţiunilor SIF Moldova a ajuns la 1,28 lei, iar cea mai recentă operaţiune cu titlurile SIF Banat-Crişana a fost efectuată la 1,105 lei.

Totodată, acţiunile SIF Muntenia au urcat cu 0,81%, la 0,6855 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 868.000 de lei, sumă de 2,5 ori mai redusă decât rulajul de vineri, de 2,1 milioane lei.

Titlurile Electromagnetica (ELMA) şi Prospecţiuni (PRSN) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 290.000 de lei şi respectiv 136.000 de lei. Cotaţia acţiunilor Electromagnetica a crescut cu 6,22%, la 0,41 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene înregistrau corecţii de cel mult 0,4%, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est avansau cu până la 1,5%.