Opinie Eduard Dinu, profesor ASE: Jurnal de front: firme versus consumatori

În războiul dintre firme şi consumatori s-a inaugurat recent un nou front de luptă: cel dintre producătorii de carburanţi şi consumatori. Asta după ce anul trecut a fost marcat de exacerbarea conflictului pe frontul "bănci-clienţi". Teritoriul disputat este acelaşi: clienţii reclamă preţurile prea mari în raport cu puterea proprie de cumpărare. Când războiul se încinge îşi face simţită în sfârşit prezenţa şi statul care, prin organele abilitate, declanşează acţiuni de control în tabăra companiilor. Se lasă cu câteva amenzi. Care amenzi se vor recupera de către cei în cauză tot pe seama consumatorului final. După care intervine acalmia. Până când conflictul reizbucneşte eventual în altă parte...

În economie, la fel ca în alte domenii probabil, puterea de negociere este cea care dictează raportul de forţe. Cine dispune de putere de negociere superioară îşi impune principalele clauze contractuale: preţ, calitate, termene de plată, servicii postvânzare ş.a. În economie proverbul "unde-s mulţi puterea creşte" nu se adevereşte. Este exact invers: cei puţini impun regulile jocului. Un exemplu sugestiv în acest sens o reprezintă OPEC-ul care stabileşte preţul ţiţeiului pe glob, fiind vorba în fapt de un număr redus de ţări care deţin rezervele cele mai mari de petrol.

Ziarul Financiar a publicat în cursul anului trecut o analiză a pieţelor de bunuri de consum din România, concluzia fiind aceea că majoritatea dintre acestea sunt dominate de un număr redus de competitori, prezentând o structură de tip oligopol. Tendinţa menţionată este aceeaşi în aproape toate economiile de piaţă. Ba mai mult, criza recentă a accelerat creşterea gradului de concentrare concurenţială: competitorii cu dificultăţi financiare fie au falimentat, fie au fost preluaţi de concurenţi mai puternici. Din acest punct de vedere situaţia din România nu face notă discordantă. Ceea ce atrage atenţia este faptul că raportul de forţe dintre cele două tabere a fost permanent dezechilibrat în favoarea uneia singure. Care a profitat de acest lucru.

Pentru a evita eventualele acuze de populism redăm mai jos două exemple, câte unul de pe fiecare front de luptă în parte.

Primul exemplu face referire la evoluţia profitabilităţii Băncii Comerciale Române în anul 2009. În raportul pe anul 2009 al Erste Bank se afirmă: "Marja de dobândă îmbunătăţită (sublinierea noastră) a contribuit în mod esenţial la venitul net din dobânzi al B.C.R., care a crescut în anul 2009 faţă de anul precedent de la 749,5 milioane euro la 836,8 milioane euro (cu 11,7%, exprimat în valuta de referinţă +28,2%)". Raportul cost/venituri înregistrat de către subsidiara din România a fost în acelaşi an de 37,3%, comparativ cu 44,9% (Cehia), 50% (Slovacia), 45,6% (Ungaria), 42,6% (Croaţia) şi 74% (Serbia). Rentabilitatea capitalului angajat în cazul B.C.R. în anul 2008 a fost de 53,4%!! Subsidiara din Ungaria a Erste Bank a obţinut o rentabilitate de 34,1%, cea din Slovacia de 27,5%, iar cea din Cehia de 43,3% în acelaşi an. În acest timp guvernatorul băncii centrale aşteaptă scăderea dobânzilor active…

Al doilea exemplu ilustrează evoluţia profitului net obţinut la 1 leu vânzări de către Petrom, liderul pieţei carburanţilor din România în perioada 2008-iunie 2010 (vezi tabelul următor):

Aşa după cum atestă datele de mai sus, profitul NET obţinut de către liderul pieţei a crescut în mai puţin de doi ani, perioadă în care economia românească s-a aflat în criză, de 4,2 ori! Dintr-un 1 leu încasat la pompă de către Petrom peste un sfert reprezintă profit net. Este pura realitate în care accizele şi alte elemente de natura lor nu mai pot fi invocate. Cel mult eficienţa activităţii de management al costurilor poate fi invocată ca factor de influenţă. Tot autoritatea monetară centrală îşi exprimă nedumerirea legată de modul de formare a preţului la carburanţi care, logic, alimentează inflaţia. Iar pericolul inflaţiei tocmai a determinat recent nemodificarea ratei de politică monetară. Şi cercul s-a închis. Dacă luăm în considerare şi implicaţiile nefavorabile ale dinamicii preţului cu amănuntul al carburanţilor ca element de cost asupra tuturor firmelor, mai cu seamă a celor din segmentul mic şi mijlociu care au o putere limitată de negociere, atunci protestele recente par întru totul justificate. Efectele favorabile sunt concentrate la nivelul câtorva societăţi, în timp ce consecinţele adverse se propagă pe o suprafaţă infinit mai mare. În acest context atitudinea recentă avută de către un alt mare competitor de pe aceeaşi piaţă, atitudine de genul "îmi iau jucăriile şi plec", nu face altceva decât să arate ceea ce trebuia demonstrat…

Echilibrarea raportului de forţe dintre cele două tabere se poate realiza dacă se îndeplinesc măcar două condiţii: prima ar fi aceea ca statul, prin organele abilitate, să pună în practică permanent mecanisme de control şi supraveghere specifice, nu numai atunci când miroase a praf de puşcă... A doua condiţie presupune concentrarea consumatorilor în asociaţii sau alte forme de protecţie şi apărare a intereselor specifice de pe fiecare piaţă căci altfel, în mod evident, milioane de utilizatori în raport cu câţiva furnizori nu au nicio şansă în

a-şi impune punctul de vedere. Ar fi şi în interesul pe termen lung al firmelor să se întâmple asta. Michael Porter, cunoscut strateg economic, afirma pe bună dreptate că, cu cât nivelul de exigenţă şi educaţie al consumatorilor din cadrul unei ţări este mai ridicat, cu atât acest lucru încurajează firmele să îşi consolideze capacitatea concurenţială pe pieţele externe, ajutând astfel implicit şi exportul acelei ţări.

În războiul dintre firme şi consumatori nu vor exista învingători: contracţia consumului intern inclusiv ca urmare a exceselor generate de către una din tabere se întoarce ca un bumerang asupra acesteia. Închei cu o frază anecdotică dacă n-ar fi reală: săptămâna trecută, oprind pentru alimentare cu combustibil la o benzinărie, am fost întâmpinat de angajatul de la pompă: "Ce bine că a mai venit şi la noi un client azi!!!".

Eduard Dinu este prof. dr. la Academia de Studii Economice din Bucureşti