Mark Mobius: Vrem ca Fondul Proprietatea să investească pe piaţa locală, dar şi în regiune

Autor: Roxana Pricop 17.01.2011

Mark Mobius (foto), preşedintele executiv al Templeton Asset Management, firma care primeşte 13 milioane de euro pentru administrarea activelor de 3,6 mld. euro ale Fondului Proprietatea, cere asigurări Guvernului român că companiile din portofoliul fondului nu vor mai fi obligate să doneze bani către bugetul de stat, cum a fost cazul companiei Romgaz. Fondul are în portofoliu peste 80 de companii, la cea mai mare parte dintre acestea statul român fiind cel mai mare acţionar. "Dacă investitorii de la Londra vor investi în fond şi vor deveni astfel acţionari minoritari ai fondului, trebuie să ne asigurăm că Guvernul român le va respecta drepturile şi că nu vor fi nevoiţi să petreacă ani de zile în tribunal pentru a obţine dreptate", a spus el. De la cârma FP, Franklin Templeton s-a opus donaţiei de 400 mil. lei către bugetul de stat din profiturile Romgaz. Donaţia de 400 mil. lei a primit acordul statului, acţionarul majoritar al Romgaz, şi are rolul de a reduce din deficitul bugetar de 6,6% din PIB în 2010 şi de 3,5% în 2011. Pentru acoperirea deficitului bugetar, Ungaria a luat o măsură mult mai drastică prin introducerea de taxe speciale care vizează companiile importante din energie, telecomunicaţii şi retail, la care statul maghiar nu era acţionar. Mobius a mai spus că vrea că FP să investească pe piaţa locală, dar şi pe pieţele din regiune, în companii străine care au activitate în România.