Banca Mondială va finanţa România printr-un nou acord pe doi ani, la care participă FMI şi CE

Autor: Mediafax 18.01.2011

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu FMI şi Comisia Europeană (CE), cel mai probabil pe doi ani, a declarat miercuri Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM, scrie Mediafax.

"Noul acord cu FMI şi Comisia Europeană va fi încheiat cel mai probabil pe o perioadă de doi ani", a spus Harrold, precizând că Banca Mondială va participa prin acordarea de asistenţă tehnică, dar şi finanţare, la fel ca în programul actual.

Oficialul Băncii Mondiale a precizat că perioada de doi ani reprezintă viziunea Fondului Monetar Internaţional, acest aspect nefiind încă discutat cu autorităţile de la Bucureşti.

Harrold a menţionat că noul acord cu Banca Mondială va fi similar celui actual, iar ultimul împrumut, în valoare de 400 milioane euro, din actualul acord va fi inclus în noul aranjament, care va fi încheiat în următoarele luni.