Infidelităţile Barbarei sau tabloul potrivit la locul potrivit/ de Daniel Nicolescu

Carol Parc Hotel. Undeva în capătul Aleii Suter. În dreapta, Parcul Carol (unde se poate ajunge în câteva clipe, coborând nişte trepte întortocheate, ca în oraşele medievale, printre case cocoţate unele în spatele altora), în urmă - dealul Filaret, în faţă, de pe terasa restaurantului - cea mai frumoasă, probabil, privire panoramică asupra Bucureştilor din câte există. Palatul Suter, unde se află boutique-hotelul, a fost complet restaurat, are candelabre uriaşe, lambriuri în spiritul celor originale, mobilier cochet şi personal stilat, în livrele cu fireturi.

Locul respiră nobleţe, are parte de o linişte absolut nefirească pentru vacarmul uzual al Capitalei şi, în plus, dezvoltă un halou de mister Belle Epoque, bine întreţinut de designul interior. Aici expune, în salonul de ceai, pe culoarele iluminate discret, pe scările ce coboară spre primul nivel al clădirii şi în incinta restaurantului, Barbara Hangan*.

O plasticiană tânără (n. 1974), absolventă (în 1999) a Academiei de Arte din Cluj, autoare a paisprezece expoziţii personale (începând din 1997), dintre care şase peste hotare, în Germania, Elveţia şi Italia. Anunţul oficial spune că expoziţia sa din Hotelul Carol este deschisă până pe 14 ianuarie. Eu am văzut-o pe 16 şi va fi oferită privirilor clienţilor sau vizitatorilor ocazionali cel mai probabil până la sfârşitul lunii. Deşi cel mai bine ar fi fost să rămână mereu aici, pentru că tablourile, laolaltă şi fiecare în parte, par că au fost făcute pentru acest loc. Îi conferă spirit, personalitate, clasă şi, în acelaşi timp, primesc prestigiu şi o solemnitate (caldă) din direcţia simezelor sui-generis: deasupra unui şemineu, în preajma unui tête-à-tête, lângă o măsuţă din sufragerie, în marginea câte unei uşi capitonate.

Barbara Hangan pictează figurativ, este captivată de portret şi recurge, în direcţie Wiener Secession, la tuşe decorative, la foiţă de aur şi alte elemente de recuzită simbolistă, de la rame sofisticate la inserturi obiectuale, întotdeauna gracile, neostentative, dar puternic sugestive. (La noi, Matei Şerban a exploatat harnic tehnica şi a obţinut rezultate notabile, atât în ordine artistică, de performanţă a stilului, cât şi în zona pieţei de artă, unde şi-a creat un public fidel, amator de întruchipări senzuale sau eroice din alte vremuri, încopciate în lemnul original al vreunei lăzi de zestre sau tăblii de pat sau vrâstate de bucăţi de tablă ori frize Art Nouveau).

Despre pictura ei, Ramona Novicov spune, în admirabilul (layout, paginare şi calitate tipo) catalog expoziţional: "Cu arta Barbarei se face o punte între Roma lui Caravaggio, Delft-ul lui Vermeer, Venezia lui Tiepolo şi Viena lui Klimt." Nu-i cam mult? Cu siguranţă. Rămâne, însă, valabilă sugestia eclectismului, chiar dacă jaloanele sunt cu totul altele.

Şi pentru că vorbim despre jaloane sau zone de influenţă, cred că, în privinţa Barbarei Hangan, cel mai îndrituit ar fi să-l invocăm pe belgianul Fernand Khnopff, cu portretele sale feminine exsangue, cu chipurile sale cu priviri oarbe, cu tuşele dematerializate, cu aerul livid-pervers al tenurilor, cu gestica studiată, teatrală a modelelor. Trăgând acest tipar într-o cromatică severă, de culori ale pământului, Barbara Hangan revizitează, cu nonşalanţă, pricepere tehnică şi real talent (în ordinea sondării fizionomiilor) un şablon ilustru şi îi conferă o strălucire genuină, în care mimetismul se estompează, devine un curent de aer, ca sărutul partenerilor într-un tango hesitación.

Pentru cei posibil interesaţi de achiziţionarea lucrărilor sale, trebuie precizat că preţurile variază între 5.500 şi 2.500 de euro, cumva pe măsura locului în care sunt, actualmente, expuse.

*) Barbara Hangan, Baroque, Carol Parc Hotel, ianuarie/februarie 2011