Impuls Leasing a luat 7 mil. euro de la BERD pentru finanţarea fermierilor

Autor: Ciprian Botea 24.01.2011

Impuls Leasing, un jucător de top zece din piaţa leasingului financiar, a primit un împrumut de 7 mil. euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a acorda finanţări întreprinderilor din domeniul agricol şi fermierilor. Împrumutul este acordat în cadrul facilităţii UE/BERD de finanţare pentru IMM-uri.

"Acesta este primul proiect de leasing în România care se adresează IMM-urilor din zona rurală. Proiectul va facilita accesul la finanţare pentru antreprenorii români şi va contribui la consolidarea sectorului de leasing din ţară", a declarat Claudia Pendred, director BERD pentru România.