Intercapital a făcut afaceri mai mici în 2010 la intermedieri mai mari

Autor: Adrian Ionut Cojocar 24.01.2011

Firma de brokeraj Intercapital Invest, condusă de Răzvan Paşol , a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,6 mil. lei (0,61mil. euro), în scădere cu 7,1% faţă de cea realizată în 2009, care s-a cifrat la 2,8 mil. lei (0,66 mil. euro). Scăderea afacerilor a venit în ciuda faptului că firma a intermediat un volum de tranzacţii mai mare cu 15,6%, de 510,9 mil. lei (121,3 mil. euro).

Tendinţa de reducere în 2010 a comisioanelor de tranzacţionare practicate de brokeri a fost una generală, în condiţiile în care rulajele s-au redus puternic în a doua parte a anului trecut. Cota de piaţă a Intercapital a urcat de la 4,18% în 2009 la 4,37% anul trecut, iar casa de brokeraj şi-a păstrat poziţia a noua în topul intermediarilor în funcţie de valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate pe Bursă. Pe piaţa de derivate de la Sibiu, Intercapital şi-a dublat valoarea intermedierilor, care au ajuns la 512,6 mil. lei (121,7 mil. euro), însă tranzacţiile de acest tip nu au încă o contribuţie prea mare la afacerile societăţii pentru că se realizează în marjă, iar banii rulaţi efectiv de investitori sunt de câteva ori mai puţini. În ultimii ani, Intercapital a fost cea mai activă firmă de brokeraj de pe piaţă din punctul de vedere al listărilor.

Anul trecut, firma a intermediat listarea acţiunilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a adus pe Bursă două fonduri de investiţii iFond Financial (IFR) şi iFond Gold (IFG), în care a atras circa 12 mil. lei (2,9 mil. euro) de la investitori. Cele două fonduri sunt administrate chiar de Intercapital prin intermediul societăţii proprii de administrare, SAI Intercapital.