Francezii de la Axa sunt cei mai mari asigurători din lume după prime

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 25.01.2011

Compania franceză de asigurări Axa, condusă de directorul executiv Henri de Castries, este cel mai mare asigurător din lume după primele nete subscrise, în timp ce Japan Post Insurance este cel mai mare asigurător după active la sfârşitul lui 2009.

Asigurătorii europeni ocupă primele poziţii în topul celor mai mari asigurători din punctul de vedere al primelor subscrise, urmaţi de cei din Asia şi America de Nord. Japonia conduce în top 25 al celor mai mari asigurători în funcţie de active, cu şase companii, urmată de Statele Unite cu cinci, Marea Britanie cu patru, Franţa cu trei şi Germania şi Olanda cu câte două. Canada, Italia şi Elveţia au fiecare o companie nou-intrată în top.

Statele Unite au cel mai ridicat număr de companii nou-intrate în topul 25 al asigurătorilor în funcţie de prime nete, nouă, fiind urmate de Japonia cu cinci. Dintre asigurătorii din top, Axa, Generali, Allianz şi AIG sunt prezenţi şi în România. Cătălina Apostoiu