Adevărata generaţie de sacrificiu nu este cea a actualilor pensionari, ci a „decreţeilor“, care nu vor putea fi susţinuţi de generaţia ’90. Cum comentaţi?

O societate care în 40 de ani de comunism a învăţat să ceară, să pretindă să i se dea de la stat este dificil de reformat. Dar şi aşa, marea problemă a României este că, dincolo de ce poate părea legitim din partea celui care pretinde - pensionarii cu pensii speciale sunt o astfel de categorie care a ieşit în prim-plan în ultimele zile -, nu se pune cu adevărat problema dacă merită să oferi un avantaj de la stat cu preţul prăbuşirii sistemului sau al compromiterii lui pe termen lung, spune profesorul Marian Preda, decanul Facultăţii de sociologie şi asistenţă socială, Universitatea Bucureşti.

După doi ani de cădere economică când PIB-ul s-a diminuat cu 10%, profesorul Marian Preda arată că această criză are şi partea ei bună: "Criza a adus în discuţie principiile de cheltuire a banului public, discuţii care nu vor fi uitate curând. Dacă am fi intrat într-un nou ciclu electoral fără restructurarea aparatului de stat, aceasta nu s-ar mai fi făcut".

Marian Preda este coordonatorul raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România, publicat în 2009 şi care a fost sursă de inspiraţie pentru noua lege a pensiilor care majorează vârstele de pensionare şi consacră principiul contributivităţii pentru toate categoriile de contribuabili la sistemul de pensii.

În faţa cifrelor care sunt alarmante - îmbătrânirea populaţiei, un sistem umflat din considerente politice care acum nu se mai poate susţine (peste 1,5 mld. euro anual sunt alocate direct, în ultimii doi ani, din bugetul de stat către bugetul de pensii care cheltuieşte anual 10 mld. euro), raportul citat propunea măsuri radicale precum majorarea vârstei de pensionare, dar şi recalcularea pensiilor speciale, în sensul mai larg al ajustării cuantumului lor la veniturile disponibile.

Sunt măsurile care au fost luate în ultimele luni şi care au provocat supărarea pensionarilor vizaţi şi intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a blocat pentru un timp recalcularea pensiilor.

Ce este de făcut când te găseşti în situaţia de a nu putea schimba ce trebuie schimbat?

ZF arăta luni adevărata dimensiune a provocării căreia statul român trebuie să-i facă faţă. Pensiile speciale sunt doar o faţetă a problemei, adevărata piatră de moară este reprezentată de faptul că 40% din populaţia între 45 şi 65 de ani nu lucrează, dar cere sau i se dă bani de la stat.

Nu cei mai săraci au gura mare

Într-un interviu pentru ZF, Marian Preda observă că, în România, cei care cer mai mult de la stat nu sunt chiar dintre cei mai săraci: "Activii care fac gălăgie sunt cei care stau rezonabil în raport cu alte categorii. Eu sunt de acord că magistraţii trebuie să aibă, de pildă, salarii mai mari, dar aceste salarii trebuie acordate după posibilităţi. Din păcate la noi problemele nu se discută global. Nu am avut o dezbatere serioasă pe buget, pe componentele sale, pe tipurile de cheltuieli. Nu există în conştiinţa publică conceptul de buget de venituri, buget de cheltuieli, buget consolidat. Toată lumea vrea procente din PIB, dar nimeni nu arată că, de exemplu, dacă spre pensii merg nouă procente din Produsul Intern Brut acest lucru înseamnă mai bine de un sfert din bugetul de cheltuieli. Este trist că unii dintre noi sunt săraci, dar nu-i vedem pe aceştia strigând cel mai tare. Cei care sunt nemulţumiţi de salariile de la stat sau de pensii sunt dintre aceia care de bine, de rău sunt plătiţi de acest stat".

Preda spune că răul vine din trecut, dintr-un început strâmb. "Noi am intrat (într-o epocă nouă - n.n.) cu o populaţie puternic dependentă de statul comunist. De la acel stat puteai să iei câte ceva, mai furai, nu era o problemă. Aşa a fost obişnuită populaţia. Mai apoi s-a obişnuit să aştepte, în continuare, să ceară în continuare."

Situaţia s-a perpetuat în timp, cei care au putut smulge ceva de la stat au făcut-o. Numărul pensionarilor îl depăşeşte acum pe cel al salariaţilor - 5,5 mil. pensionari, faţă de

4,36 milioane de salariaţi. Deşi vârsta de pensionare era de 63 de ani la bărbaţi până anul trecut, media de ieşire din sistem este, arată Preda, de 55 de ani.

Cum de 30% din pensionarii din Bihor sunt "invalizi"

La numărul pensionarilor ieşiţi pentru limită de vârstă, ceva mai mult de 3 milioane, se adaugă alţi peste 900.000 de pensionari cu diferite grade de handicap.

"Fraudă", spune Preda şi exemplifică. Numărul acestor pensii a crescut de la 208.000 în 1990 la 892.000 în 2008, adică cu 430%. În Satu Mare pensionarii de invaliditate însemnau, în 2008, 28% din total, în Bihor aproape 30%, în Vâlcea 26%, dar doar 6% în Tulcea, 7% în Galaţi sau 8% în Teleorman. "Aceasta este o dimensiune a fraudei. Nu poţi spune că unele judeţe au fost lovite de epidemie şi altele nu."

O altă chestiune mai puţin dezbătută şi care a obligat, în final, la remodelarea sistemului de pensii este creşterea speranţei de viaţă.

Cu anii, speranţa de viaţă a crescut şi ea - ceea ce înseamnă că actualii sau viitorii pensionari vor primi mai mulţi ani pensii decât cei de acum 20-30 de ani (în lipsa majorării vârstei de pensionare). În ultimii 10 ani, speranţa de viaţă a crescut cu trei ani, la 73,4 ani în 2008. Statisticile înregistrează speranţa de viaţă de la naştere, însă potrivit lui Preda situaţia poate fi mai bine înţeleasă dacă ea ar fi înregistrată pornind de la 55 de ani (media de ieşire la pensie până anul trecut), pentru că aşa s-ar vedea că, de fapt, unii pensionari primesc pensii pentru un timp chiar mai îndelungat decât perioada pentru care au cotizat.

Au de ce să se plângă actualii pensionari?

Când vine vorba de plângerile pensionarilor privind nivelul lor de pensie, Preda opinează că nu actuala generaţie de pensionari este "generaţia de sacrificiu", ci generaţia "decreţeilor", adică a celor născuţi după 1967, când a fost emis decretul care interzicea avorturile.

"Actualii pensionari sunt din generaţia de după război. Au avut salarii bune, apoi şcoli şi facultăţii cât de cât bune, locuinţe date de stat pe care le-au cumpărat la preţuri modice după revoluţie. Generaţia celor născuţi după revoluţie, care va fi mult mai puţin numeroasă decât cea a «decreţeilor», are o şansă extraordinară, poate lucra la nivel european. Generaţia decreţeilor este cea care întreţine acum generaţia de după război, dar odată ce va ieşi la pensie, va avea reale probleme pentru că este numeroasă (în 1967 s-au născut aproape 528.000 de copii, faţă de 275.0000 în 1991 sau aproape 222.000 în 2008 - n.n.) şi trebuie întreţinută de o generaţie mult mai redusă numeric. Aceasta va fi adevărata generaţie de sacrificiu."

Ce este de făcut? Lucrurile trebuie schimbate rapid, spune Preda.

"Trebuie să ne învăţăm să cerem mai puţin. Dacă vrem model suedez, atunci să-l facem cu suedezi - să se muncească, nu să se întindă mâna. Asta este şansa României. Văd această şansă în generaţia neafectată de comunism, în cei care şi-au început un business, care au plecat din ţară sau au rămas, dar au spirit de iniţiativă. Văd o schimbare a României de jos în sus, dinspre organizaţii profesionale, dinspre aceste grupuri care formează acum «majoritatea mută», dar care pot fi unite de o idee. Pentru că nici partidele actuale, nici sindicatele şi nici patronatele româneşti care există acum pe scena publică nu oferă o soluţie. Sunt acele organizaţii şi oameni despre care spun că iau poziţie publică doar dacă au un interes propriu."

În pofida situaţiei dificile prin care trece România, Preda crede că suntem totuşi într-o situaţie favorabilă şi guvernată de principii pe care el le numeşte "sănătoase", care deşi nu sunt cu totul ale noastre, ne împing spre normalitate. Despre ce este vorba? Odată cu intrarea în UE, România trebuie să respecte regulile unei Europe care nu-şi sacrifică viitorul pentru un interes pe termen scurt: "Nu trebuie să uităm că tot ceea ce este fals la noi poate fi atacat la Curtea Europeană de Justiţie. Chiar şi bugetul de stat pe care îl facem va fi în viitor controlat de Bruxelles".

Mai mult, remarcă el, trebuie să observăm că România, chiar şi în criză, continuă să fie dinamică.

"Criza a tăiat din elen, dar sunt convins că vom reveni la normal pentru că România are perspective foarte mari de creştere pe zona de industrie, care nu şi-a atins potenţialul. Agricultura poate reprezenta o şansă bună. Nu va mai fi un boom în imobiliare, dar de construit se va construi. Energia eoliană este, iată, un element de speranţă. Să nu uităm că anul acesta vor fi date în folosinţă proiecte majore, precum Pasajul Basarab, în Bucureşti, sau stadionul naţional. Nu socotesc zona metropolitană a Capitalei, care, odată funcţională, va deveni un El Dorado al investiţiilor. Conjunctura este favorabilă. Generaţiile mai mici care vor ajunge la maturitate vor scădea presiunea pe piaţa muncii. Odată cu scăderea populaţiei va scădea şi preţul locuinţelor. Dacă se fac autostrăzile, nu va mai fi o problemă că nu locuieşti într-un oraş, ci la 50 de kilometri de locul de muncă. România are o densitate a populaţiei pe kilometru pătrat mai mică decât în UE. Este teren pentru toţi."

Fără o cultură a planificării nu se schimbă prea multe

Prezentul este aşa cum este pentru că de 20 de ani România nu a avut şi încă nu are o cultură a planificării strategice, mai arată Marian Preda: "S-au făcut planuri şi strategii, dar nu există cultura planificării. Cele mai multe companii de la noi cu capital românesc nu au strategii cum au companiile transnaţionale. Astfel că la noi şi lucrurile bune eşuează din această cauză. Legile bune nu au norme de aplicare bune. Multe dintre deciziile bune ale Guvernului nu s-au materializat în nimic. Iată, o lege bună precum legea pensiilor. S-a ajuns la situaţia de faţă pentru că a fost pusă în practică defectuos".

Preda mai acuză parazitarea spaţiului public de o mână de oameni, aceiaşi de 20 de ani şi explică ezitările noilor generaţii de specialişti de a se arunca în arena publică.

"Economiştii vorbesc astăzi foarte puţin, deşi ar trebui să o facă mai mult. Alţii care o fac au poziţii fundamentate politic şi nu economic. Oamenii politici care ocupă spaţiul public sunt «vorbitori de profesie», vorbesc despre tot şi toate."

O greşeală, consideră profesorul Preda, este că partidele politice au ajuns să reprezinte principala sursă de legitimare. Schimbările de 20 de ani nu au adus pe scena publică figuri noi, iar cele care au apărut nu au confirmat.

De aceea partidele sunt "ocupate" de aceleaşi figuri de ani de zile, iar riscul pe care societatea în ansamblul său este obligată să şi-l asume este acela de a nu vedea care este realitatea.

Potrivit lui Preda, discuţiile în spaţiul public sunt conflictuale, iar când iei poziţie publică aproape eşti obligat să fii parte din conflict, să te situezi de o parte sau de alta: "Din păcate, cei care iau poziţii publice o fac din interes. Ies la televiziuni pentru că au un interes sau altul şi aceasta este o mare problemă. De aceea specialiştii nu se aruncă în arenă".

Soluţia este întrevăzută de profesorul de 48 de ani în remodelarea discursului public în care să fie articulat dialogul şi nu conflictul. Generaţiei nepătate de comunism îi revine această sarcină, arată el.

Marian Preda (48 de ani) doctor în sociologie, decanul Facultăţii de sociologie şi asistenţă socială - Universitatea Bucureşti

n Licenţiat, Facultatea de Mecanică (1989)

n Licenţiat, Facultatea de sociologie, psihologie, pedagogie a Universităţii Bucureşti (1994)

n Masterat în politici sociale, Universitatea Bucureşti (1995)

n Doctorat în sociologie, Universitatea Bucureşti (2001)

n Stagii de documentare şi multiple specializări, cele mai multe însumând peste un an în Cambridge, Marea Britanie

n Este coordonatorul raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România, publicat în 2009

n Este autor şi coautor a numeroase studii şi cărţi de specialitate