Concurenţa investighează o posibilă înţelegere între Rompetrol şi distribuitori privind preţul GPL

Autor: Dan Carol Adrian 27.01.2011

Consiliul Concurentei a declanşat, din oficiu, o investigaţie având ca obiect o posibilă înţelegere, privind preţurile, între Rompetrol Gas şi distribuitorii companiei pe piaţa distribuţiei şi comercializării gazului petrolier lichefiat (GPL), informează Mediafax.

"Acordăm o atenţie deosebită acestui domeniu, având în vedere că orice formă de restrângere sau împiedicare a concurenţei afectează direct interesele consumatorilor. Am monitorizat piaţa şi am obţinut unele indicii cu privire la o posibilă înţelegere între Rompetrol şi distribuitorii săi referitor la impunerea unor restricţii privind preţul de revânzare cu amănuntul al GPL" a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul Rompetrol Gas şi al unor distribuitori. Documentele ridicate se află în analiza Consiliului, conform comunicatului.

Consiliul are deja în derulare două investigaţii pe piaţa locală de distribuţie a GPL, unde suspectează crearea unor carteluri, iar în cursul acestui an va continua o anchetă privitoare la piaţa energiei electrice.