Fabulosul Arcimboldo a ajuns la Washington/ de Adrian-Silvan Ionescu

La National Gallery of Art din Washington, D.C. a fost deschisă expoziţia unuia dintre cei mai originali, inovatori şi criptici pictori ai veacului al XVI-lea, Giuseppe Arcimboldo. Operele sale, destul de puţine la număr, sunt răspândite în multe muzee şi colecţii ale lumii, aşa că efortul de a reuni cât mai multe dintre ele într-o expoziţie de anvergură este pe cât de lăudabil pe atât de spectaculos.

Artistul a fost unul dintre plasticienii independenţi, greu de categorisit şi etichetat, care nu a avut emuli şi nici urmaşi. După dispariţia sa, lucrările au trecut printr-o îndelungă şi nemeritată uitare, până ce au fost redescoperite de suprarealişti, care şi l-au revendicat pe artist drept înaintaş. Stăpân pe o tehnică impecabilă, minuţios observator şi reproducător al naturii înconjurătoare, psiholog şi ironist de forţă, Arcimboldo a ştiut să subjuge motivul natural fanteziei sale debordante spre a caricaturiza umanitatea.

Giuseppe Arcimboldo (1526-1593) s-a născut la Milano, ca fiu al unui pictor. A îmbrăţişat aceeaşi carieră artistică şi, până la 36 de ani, a lucrat în mediul ecleziastic, executând schiţe pentru vitraliile domului din oraşul natal, pictură de frescă pentru catedrala din Monza şi cartoane de tapiserie pentru catedrala din Como. Pe lângă acestea, s-a afirmat prin ilustraţii de faună şi floră atât de apreciate într-o epocă în care ştiinţele naturale erau marea pasiune de "diletanti" a seniorilor laici sau religioşi. De curând au fost descoperite nişte albume cu desene de-ale sale în biblioteci şi muzee de la Viena, Dresda şi Bologna. Se pare că această înclinaţie către studiul istoriei naturale i-a asigurat viitorul: în 1562 este numit portretist al arhiducelui Maximilian de Habsburg (1527-1576), fiul lui Ferdinand I (1503-1564), împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1558-1564), care era fratele mezin şi urmaşul la tron al lui Carol Quintul. Când Maximilian devine, la rându-i, împărat în 1564, artistul capătă râvnita poziţie de pictor al Curţii Vieneze, unde deja trăia de doi ani.

Anotimpurile cu chip de om

Stăpânitor luminat, cu solidă educaţie umanistă deprinsă la Madrid, la curtea unchiului său, Maximilian II era foarte interesat de ştiinţele naturale. Când s-a instalat pe tron, a adus la Viena un elefant şi a fondat o grădină zoologică şi una botanică. Iar naturaliştii şi oamenii de ştiinţă aveau în împărat un protector generos, care le încuraja studiile şi le oferea mijloace să-şi întreprindă cercetările. Nu putea exista un mediu mai propice decât acesta pentru manifestarea capacităţilor combinatorii şi sintetice ale lui Arcimboldo.

Deprins a face desene amănunţite de plante şi animale, artistul a început să execute portrete compozite, simbolice, folosind repertoriul pe care i-l ofereau produsele livezii, viei şi grădinii de zarzavat. Motivul anotimpurilor nu era o noutate: încă din Evul Mediu târziu, breviarele şi cărţile de rugăciuni decorate cu miniaturi cuprindeau scene în care fiecare sezon era reprezentat printr-o activitate specifică; apoi, contemporanul său, Pieter Bruegel cel Bătrân - ale cărui opere se numărau printre mândriile colecţiilor suveranilor casei de Habsburg - le-a ilustrat prin muncile agricole şi prin specificul vieţii rurale. Arcimboldo a mers la origini, la un limbaj al formelor naturale esenţiale, aşezate într-un raport elocvent unele faţă de altele. "Anotimpurile" sale se prezintă ca patru portrete în profil, destinate a fi expuse faţă în faţă: "Iarna" cu "Primăvara" şi "Vara" cu "Toamna". Pe fondul întunecat se decupează chipurile încruntate sau surâzătoare ale fiinţelor destinate a reprezenta fiecare sezon, pentru iarnă şi toamnă trăsături masculine, pentru primăvară şi vară, feminine. Un trunchi scorburos, cu un ciot drept nas şi o iască drept buze, cu muşchi şi rămurele în locul bărbii ţepoase şi frunze de iederă ca păr, întrupează "Iarna". Pe umeri are prinsă o pelerină din rogojină - cu iniţiala M, de la numele împăratului, împletită în textură - iar la gât îi atârnă, drept ornament, o lămâie şi o portocală cu frunzele lor verzi, cerate.

În portretul "Primăverii" (foto 7) au fost identificate 80 de soiuri diferite de flori. Chipul este îmbujorat şi vesel, contrastând cu ridurile şi expresia morocănoasă a "Iernii". Gulerul alb şi atitudinea mândră a personajului îl plasează în clasa aristocraţiei.

Şi "Vara" este radioasă şi râde din tot sufletul cu dinţi de fasole şi buze de cireşe. Straiul elegant este făcut din împletitură de spice, pe guler este ţesută semnătura artistului, iar data se află pe umăr. Între grâne şi legume apar porumbul şi vânăta, proaspăt aduse din Lumea Nouă, respectiv din Arabia.

În trăsăturile bărbăteşti, vulgare - ca ale unui ţăran abrutizat de muncă şi băutură - ale "Toamnei" sunt adunate roadele specifice: struguri, mere, pere, gutui, dovleci şi frunzele decorative ale tuturor acestora, susţinute la umeri de un veşmânt format din scândurile unei buţi de vin. Picturile au fost executate în 1563.

La cererea împăratului, căruia lucrările i-au plăcut foarte mult şi a dorit să-şi împărtăşească trăirile estetice şi altor capete încoronate, artistul a făcut copii, unele la 10 ani diferenţă. Spre finele carierei avea să se reîntoarcă la tema anotimpurilor realizând o lucrare în care le-a concentrat într-o singură figură (foto 8). De data aceasta nu a mai apelat la profil, ci a preferat impostarea trei sferturi. Trăsăturile de bază sunt ale iernii care, prin trunchiul cu scoarţa aspră ce sugerează ridurile şi cioturile presărate pe ea, ca nişte ciorchini de negi şi bube, dau un aspect hidos, mefiant, acestui chip matusalemic, ursuz, pe care nici chiar strălucitoarele ornamente - colierul de flori şi cerceii din cireşe ce evocă primăvara, pandantivele din spice de grâu ca atribute ale verii şi boneta din struguri şi mere ca produse ale toamnei - nu reuşesc să-l înveselească.

Pare o parabolă a bătrâneţei, căreia nu i se mai potrivesc podoabele celorlalte vârste, contigue anotimpurilor roditoare şi pline de voioşia speranţelor împlinite. A fost avansată chiar ipoteza că ar putea fi vorba despre un autoportret simbolic şi premonitoriu.

Autoportretul

Un autoportret al artistului (foto 1), executat în peniţă şi laviu, se păstrează la Galeria Naţională din Praga. Chipul prelung şi fin, barba scurtă, ochii de nuanţă deschisă cu privire copleşitor de tristă, gulerul plisat ce-i înconjoară obrazul subţiindu-i şi lungindu-i gâtul, boneta simplă ce-i acoperă creştetul, dezvăluie trăsăturile senioriale ale unui om din elită, spiritualizat şi preocupat, obosit şi, poate, suferind. Greu de acceptat că acest aristocrat sobru şi rafinat ar putea fi ghiduşul şi ingeniosul autor al glumelor plastice, bogate în aluzii şi vii în cromatică, care i-au încântat pe împăraţii şi curtenii de la Viena.

Dar Arcimboldo nu a fost o excepţie în lumea artiştilor, unde era sesizată o flagrantă discrepanţă între aspectul creatorului şi subiectele abordatre ori modul lor de tratare: deşi alcoolic, cartofor şi scandalagiu notoriu, dar autor de compoziţii cu tematică sacră, Michelangelo Merisi da Caravaggio s-a reprezentat cu beretă de catifea împăunată, haine scumpe şi spadă strălucitoare la brâu, ca un adevărat cavaler, cu toate că era plebeu; Adriaen van Ostade, autor de scene cu ţărani beţivi şi bătăi la han avea aerul unui gentilom înveşmântat în straie de mătase neagră şi învăluit în pelerină, cu mâna înmănuşată sprijinită pe garda spadei în portretul pictat de confratele Frans Hals; în portretul datorat lui Anthony van Dyck, Frans Snyders apare tot în haine bogate, negre, cu guler şi manşete de dantelă fină, dar cu faţa trasă, ochii în fundul capului, pomeţii proeminenţi, obrajii supţi şi pielea gălbejită ca a unui bolnav de stomac sau de ficat, în totală imposibilitate de a se bucura de plăcerile gastronomice pe care le imortaliza în apetisantele sale naturi statice, unde vânatul şi pescăria îşi disputau întâietatea în bucătăria caselor mari olandeze. În autoportret, Arcimboldo are multe similitudini de fizionomie şi psihilogie cu hieraticul "Necunoscut din Prado", acel grande de Spania, măiastru portretizat, în negru, alb şi aur, de El Greco.

Cele Patru Elemente

O altă suită de chipuri compozite este aceea a "Celor Patru Elemente": Pământ, Aer, Apă, Foc. Folosind tot profilul şi închegarea trăsăturilor din animale sau obiecte disparate, comprimate în poziţii uneori ciudate spre a recompune nasul, urechea sau ochiul personajului, cele patru picturi erau menite să completeze seria anotimpurilor. De fapt, ambele suite au fost dăruite împăratului în ziua Anului Nou 1569, fiind însoţite de un poem explicativ, cu peste 300 de strofe, compus de umanistul italian Giovanni Battista Fonteo spre glorificarea persoanei şi timpurilor de mare prosperitate ale patronului.

În picturi fuseseră inserate elemente ce trebuiau interpretate ca semne ale măririi şi puterii Casei de Austria: atât "Pământul" cât şi "Focul" aveau la gât primul o blană de berbec, iar al doilea un colier, cu referire directă la Ordinul Lânei de Aur instituit de Habsburgi. În reprezentarea animalelor care formau trăsăturile "Pământului" nu s-a ţinut seama de dimensiunea lor reală şi nici nu sunt reduse la scară unele faţă de altele (capul elefantului, ce constituie urechea şi pometul personajului este mai mic decât vulpea şi iepurele ce formează obrazul şi, respectiv, nasul, iar pielea de leu ce acoperă umărul este de aceeaşi mărime cu aceea de berbec, care ornamentează pieptul).

Aceeaşi situaţie se păstrează şi la "Apă", unde au fost identificate peste 60 de fiinţe acvatice, de la foci, morse şi ţestoase, la sepii, cai de mare, stridii şi creveţi, homari şi crabi, rechini şi pisici de mare, ţipari şi broaşte, ştiuci şi păstrăvi, totul împodobit de corali stacojii şi perle strălucitoare.

"Aerul" nu s-a păstrat decât în copii ulterioare şi era compus din zburătoare de tot felul.

"Focul" are păr din flăcări, obraz din silex, ureche şi nas din amnara, frunte din fitil, bărbie şi gât din opaiţ, ceafă din mănunchi de lumânări aprinse, iar ochiul e un muc de lumânare stins; bustul este format din ţevi de tun şi de pistoale strânse în colanul de aur al ordinului mai sus amintit.

Împăratul, Bibliotecarul, Juristul, Bucătarii, Grădinarii

Arcimboldo nu s-a limitat doar la reprezentări simbolice, ci a pictat şi portrete ale unora dintre curtenii şi slujitorii imperiali. Unul dintre cele mai faimoase este acela al "Bibliotecarului", compus din cărţi deschise sau închise, coperţi şi cotoare frumos legate în piele, degete din semne de carte şi barba din pămătufuri pentru şters praful. Acest chip al istoricului curţii, Wolfgang Lazius, a devenit o imagine emblematică pentru suprarealişti. În "Juristul", prin pui fripţi şi cozi de peşte sunt sintetizate trăsăturile posacului vicecancelar Ulrich Zasius, un personaj meschin, lacom, alunecos şi urât de contemporani. Lucrarea a avut darul de a-l amuza foarte mult pe Maximilian II.

După moartea împăratului, Arcimboldo este păstrat în serviciu de fiul acestuia, Rudolf II (1552-1612), care-i succede la tron şi mută capitala imperiului de la Viena la Praga. El însuşi mare amator de arte, antichităţi şi curiozităţi, colecţionar maniac şi patron al ştiinţelor, a concentrat în noua sa capitală comori adunate din toate colţurile lumii şi a atras savanţi de pretutindeni (între ei astronomii Johannes Kepler şi Tycho Brache cel cu nas de aur, spre a-l ascunde în urma unui duel de tinereţe). Aşa că excentricul Arcimboldo se afla în mediul potrivit de exprimare plastică şi de expunere a compoziţiilor sale ermetice. Un contemporan vorbea despre suita de portrete ale tuturor curtenilor "pictate de mâna divină a lui Arcimboldo al nostru". Dar această galerie, din păcate, nu s-a păstrat.

În schimb, mâna sa a mai dat la iveală nişte foarte amuzante naturi statice "reversibile", a căror panotare putea oferi imagini diferite: privite normal prezentau un taler sau un coş cu fripturi suculente sau cu zarzavaturi ori fructe pârguite dar, întoarse cu capul în jos, revelau chipurile bucălate şi rubiconde ale bucătarilor sau grădinarilor pentru care tipsia sau panerul erau pălării. Exista o diferenţiere şi între grădinari (foto 4), cel ce se ocupa de grădina de zarzavat avea obrajii din cepe, buzele din ciuperci, nasul din hrean, ochii din usturoaie şi barba din păstârnac, pe când cel ce avea în grijă livada de pomi fructiferi avea obrajii din mere, buzele din cireşe şi corcoduşe, nasul din pară, ochii din castane şi pletele din ciorchini de struguri. În expoziţie, aceste tablouri apăreau ca naturi statice dar, sub ele, era plasată câte o oglindă pentru a fi vizibilă şi cealaltă "faţă", aceea umană, ascunsă.

Portretul împăratului în chip de "Vertumnus" (foto 3), zeul roman al anotimpurilor şi al vegetaţiei, este o apologie a abundenţei şi armoniei din vremea domniei sale. Prezentându-l frontal, artistul a adunat în această compoziţie o profuzie de grâne, legume, fructe şi flori produse pe tot întinsul vastului imperiu. Expresia zâmbitoare şi jovială a personajului accentua mesajul privind bunăstarea şi lipsa de griji din acele vremuri. Şi acest tablou a fost însoţit de compoziţii lirice, doua dintre ele aparţinând chiar autorului, altele câtorva poeţi care lăudau atât opera, cât şi pe cel care o suscitase şi căruia îi era închinată drept omagiu, Rudolf II. Totuşi, pictura a produs ilaritate la curte şi nu a fost receptată ca o glorificare a suveranului.

Pe lângă aceste picturi, Arcimboldo a mai executat şi schiţe de costume şi ornamente pentru parăzi, turniruri şi diverse sărbători ale curţii, ca şi studii de animale şi plante din grdinile zoologice şi botanice ale curţii.

Înapoi în prezent

În expoziţia "Arcimboldo - Nature and Fantasy" ("Natură şi fantezie") se află 17 picturi ale maestrului milanez de la curtea Habsburgilor, ce provin de la Kunsthistorisches Museum din Viena, de la Muzeul Luvru din Paris, de la Muzeul Naţional din Stockholm, de la Muzeul Orăşenesc din Cremona, de la Castelul Skokloser şi dintr-o colecţie particulată. Spre a completa discursul expoziţional, în vitrine sunt prezentate desene şi gravuri, albume şi carnete de schiţe, manuale de zoologie şi botanică din vremea artistului, majoritatea din patrimoniul muzeului organizator.

Ca să demonstreze actualitatea operei lui Arcimboldo, în hol, înainte de a pătrunde în sălile de expoziţie, vizitatorul este întâmpinat de o sculptură policromă, din fibră de sticlă, de mari dimensiuni (foto 5), datorată artistului Philip Haas şi inspirată de "Iarna" maestrului italian din secolul al XVI-lea.

Prezenţă solitară în lumea artistică a vremii sale, bogată în nume celebre şi în realizări remarcabile, Giuseppe Arcimboldo a fost un plastician ce şi-a depăşit epoca prin portretistica sa ingenios compusă din produse naturale, prin doza de umor imanent şi prin fantezia debordantă ce erau atât de gustate de extravaganţii săi patroni imperiali, dornici să adune cât mai multe ciudăţenii în cabinetele lor de curiozităţi, pompos intitulate "Kunstkammer". Opera sa era destinată a da, peste veacuri, un impuls creativităţii artiştilor avangardei care l-au considerat părinte spiritual în producerea de monstruozităţi antropomorfe rodite din încrucişerea diferitelor regnuri. Chiar şi astăzi, Giuseppe Arcimboldo pare un excentric pus pe şotii ce ricanează, din spatele portretelor sale cu cheie, pe seama păcatului trufiei şi al vanităţii umane.

Fotografii de Adrian-Silvan Ionescu

ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" [i apoi la Institutul de Arte Plastice "N.Grigorescu", sec]ia Istoria [i Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Na]ional de Art`, apoi la Muzeul Municipiului Bucure[ti, unde a fost chiar director adjunct (1990-1993), dup` care a fost consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultur` al Municipiului Bucure[ti (1994-1995). S-a dedicat cercet`rii [i, din 1995 pân` în prezent, este cercet`tor [tiin]ific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor în [tiin]e istorice (1997). Din 1996, a început s` predea. Actualmente este profesor asociat la Universitatea Na]ional` de Arte [i la Universitatea Bucure[ti, Facultatea de Istorie, unde sus]ine cursuri de istoria fotografiei [i a filmului, istoria artei [i a costumului. Este critic [i istoric de art` cu o lung` activitate de cronicar plastic [i organizator de expozi]ii. A publicat 12 c`r]i [i a editat alte 3. Pentru lucr`rile sale, a fost distins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul Uniunii Arti[tilor Plastici pentru critic` (2002) [i Premiile "Simion Mehedin]i" (2003), "Nicolae B`lcescu" (2008) [i "I.C. Filitti" (2009) ale Funda]iei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).