Sunt la modă scriitorii fără talent/ de Alex. Ştefănescu

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţia estetică.

- Toate operele literare sunt exemple posibile. În fiecare există o cantitate de informaţii neutre, o punere în temă, o pledoarie prozaică etc. care n-au altă justificare estetică decât, cel mult, "susţinerea" valorii estetice; ele sunt celuloza care asigură configurarea plantei.

- Dar, în momentul lecturii, fiecare element constitutiv al unei opere literare capătă un sens; cititorul îi atribuie acest sens deoarece, prin convenţie, concepe creaţia ca pe un sistem perfect organizat, ultrafuncţional.

- Este adevărat. Se poate citi literatura şi aşa. Dar dacă o citeşti aşa, trebuie să fii consecvent şi să refuzi să vezi expresivitatea din manifestările lingvistice neliterare. Eu am alt mod de a citi. În contact cu literatura, ca şi în contact cu textele din afara literaturii, caut filonul de elocvenţă şi, oriunde l-aş găsi, îl preţuiesc. Harta valorii literare, repet, nu coincide deloc cu harta literaturii.

*

- Sunt la modă scriitorii fără talent.

- Spui asta cu aerul că faci o constatare senzaţională.

- Dar nu e senzaţional? Ce-ai zice de o modă a roţilor pătrate?

- Ai umor, dar comparaţia nu se potriveşte. De fapt, nici nu sunt la modă scriitorii fără talent, ci scriitorii care nu-şi etalează talentul. Cititorul de azi refuză orice mistică, deci şi mistica talentului.

- Mistică, nemistică, fără talent nu faci nimic.

- Poţi să creezi şi fără talent, dar cu mai mult efort. Talentul, în literatură, înseamnă să ai capacitatea înnăscută de a găsi repede cuvântul necesar, de a intui ce anume îl emoţionează pe cititor, de a contrazice cu fantezie şi la momentul oportun aşteptările acestuia. Toate aceste aptitudini pot fi înlocuite printr-o laborioasă activitate a inteligenţei. De altfel, chiar şi scriitorii care au talent trebuie să gândească necontenit, pregătindu-se pentru scris. După părerea mea, adevăratul scriitor nu încetează nici o clipă să se perfecţioneze.

- Să se perfecţioneze?! Vorbeşti despre scris ca despre lăcătuşerie.

- Între aceste două profesii este doar o diferenţă de grad de complexitate. Trebuie să renunţăm odată la metafizica actului creaţiei, tocmai pentru a-i asigura creatorului un loc poate mai prozaic, dar şi mai cert între semeni. Există destule exemple în istorie de artişti care n-au mai fost invitaţi la ospăţul vieţii presupunându-se că s-au delectat suficient cu ambrozia din lumea muzelor. Literatura este o profesie dificilă, care pretinde angajarea sufletească integrală a celui care o practică, dar nu este altceva decât o profesie.

- Şi cum anume ar trebui (sau ar putea) să se pregătească un scriitor pentru scris?

- Ţi-am mai spus că principala problemă constă în a înţelege ce anume îi emoţionează pe oameni şi din ce cauză. Sensibilitatea estetică a cititorului trebuie să i se înfăţişeze scriitorului ca o claviatură pe ale cărei clape el să ştie să apese cu precizie, în funcţie de efectul scontat. Ca să cunoască bine mecanismul de producere a fiecărei emoţii, se poate studia zi de zi, cu atenţie, pe sine. Adevăratul scriitor analizează necontenit ce simte şi de ce. Chiar şi când trăieşte extazul contopirii cu fiinţa iubită, chiar şi când i se naşte un copil, chiar şi când îi mor părinţii, nu încetează să-şi urmărească reacţiile.

- Chiar şi când se plimbă pe stradă?

- Ştiu că glumeşti, dar am să-ţi răspund în registru serios: da, chiar şi când se plimbă pe stradă. Uite, să presupunem că am ieşit amândoi la plimbare şi trecem pe lângă un gard de beton compact, înalt de doi metri. Ce impresie îţi provoacă?

- De inaccesibilitate…

- Nu te-ai analizat suficient. O şi mai mare impresie de inaccesibilitate poate să-ţi provoace un gărduleţ decorativ, care nu-ţi ajunge decât la genunchi, pentru că simţi convingerea nestrămutată a stăpânului casei că nimeni nu va îndrăzni să-i violeze teritoriul; este, probabil, un om atât de puternic, încât s-a mulţumit să marcheze acest teritoriu. Zidul înalt te face, dimpotrivă, să te gândeşti la un locatar înfricoşat, care stă ascuns şi aceasta îţi dă un sentiment de superioritate. Îţi vine să crezi că oricând ai vrea ai putea pătrunde înăuntru.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com