BVB a pierdut prima rundă cu Sibex pentru derivatele pe FP

Autor: Adrian Ionut Cojocar 27.01.2011

Contractele derivate pe acţiunile Fondul Proprietatea (FP) lansate ieri concomitent de BVB şi Sibex au înregistrat în prima zi de tranzacţionare un volum mult mai mare pe piaţa de la Sibiu unde până la ora 15:00 au fost încheiate 479 de contracte în cadrul a 82 de tranzacţii.

La Bursă, până la aceeaşi oră s-au încheiat doar 4 tranzacţii care au cumulat 31 de contracte.

Lichiditatea acestor instrumente în primele zile sau săptămâni de tranzacţionare poate decide succesul pe care derivatele pe acţiuni FP le vor avea în viitor pe BVB sau Sibex. Aceasta pentru că investitorii sunt atraşi să tranzacţioneze în special unde există o piaţă mai lichidă care să le asigure posibilitatea de a-şi închide poziţiile mai uşor şi astfel să-şi diminueze riscurile de a rămâne captiv până la scadenţă.

Este pentru prima dată când BVB şi Sibex pornesc de pe aceleaşi poziţii şi concurează practic pentru acelaşi tip de instrument de tranzacţionare, respectiv contractele futures având ca suport titlurile Fondului Proprietatea.

Contractele lansate de cei doi operatori diferă doar prin anumite specificaţii tehnice, dar în final au aceeaşi utilitate pentru investitori, respectiv de protejare împotriva deprecierii valorii portofoliului de acţiuni FP deţinut de un investitor sau de speculare a evoluţiei în viitor a acţiunilor Fondului.

Lupta pentru o felie cât mai mare din tranzacţiile cu derivate pe titlurile Fondului Proprietatea, care pot constitui în viitor o bază importantă de venit, a determinat atât BVB, cât şi Sibex să lanseze acest tip de instrument mai devreme cu câteva zile decât era prevăzut.

Conducerile celor doi operatori nu recunosc însă că se întrec pentru derivatele Fondului Proprietatea.

"Nu mă compar cu Sibiul. Fondul Proprietatea este listat la BVB şi mi se pare normal să avem şi un derivat pe aceste acţiuni pentru ca investitorii să se poată proteja şi să fie un pic de leverage (n.r. - efect de levier). Am lansat de astăzi la tranzacţionare contractele pentru că întruneam toate condiţiile, inclusiv avizul CNVM", a declarat Valentin Ionescu, directorul general al BVB.

Stere Farmache, preşedintele BVB, anunţase iniţial cu ocazia lansării la tranzacţionare a acţiunilor Fondului Proprietatea că tranzacţiile cu derivate pe acest instrument vor fi lansate pe piaţa de la Bucureşti la 1 februarie.

Contractele futures cu activ suport pe Fondul Proprietatea lansate de cele două burse se deosebesc în primul rând prin marja care trebuie suportată de investitor pentru un contract. Astfel, la o variaţie de 1% a acţiunilor Fondului Proprietatea în sus sau în jos pe Bursă, un investitor care deţine un contract la BVB poate câştiga sau pierde de 4,9 ori mai mult, iar la Sibiu multiplicatorul câştigurilor şi pierderilor este de 7,5. Astfel, derivatul Sibex oferă posibilităţi mai mari de câştig cu aceiaşi bani, însă şi riscul de a rămâne fără bani este mai mare dacă investitorul nu a intuit direcţia pe care o va lua preţul titlurilor FP pe Bursă.

"Nu cred că lansarea acestui contract atât de BVB cât şi de Sibex va afecta discuţiile privind fuziunea. Nu era cazul să ne oprim din activitate doar pentru acest lucru. Noi de 11 ani activăm pe piaţa futures", spune Teodor Ancuţa, directorul general al Sibex.

El a precizat că începând cu data de 31 ianuarie firma de brokeraj Broker Cluj (BRK) va activa ca formator de piaţă (market-maker) pe contractele futures cu activ suport pe Fondul Proprietatea cu scopul creşterii lichidităţii.

"O să discutăm şi cu alţii pentru acest lucru. Ne-am dori să avem vreo trei market-makeri pe derivatele Fondului Proprietatea. Cred că la cât de tranzacţionate au fost acţiunile, derivatul FP va face liniştit 3.000 de contracte pe zi la Sibiu", spune Ancuţa.

Şeful BVB a precizat că este la rândul său în discuţii pentru introducerea unui formator de piaţă pe derivatele FP de la Bucureşti şi că este posibil ca acestea să se concretizeze într-o săptămână sau două.