GPL: Cum a ajuns cel mai ieftin carburant să se scumpească de două ori mai mult decât benzina?

Autor: Roxana Petrescu 27.01.2011

Gazul petrolier lichefiat (GPL) sau autogazul, soluţia la care mulţi posesori de maşini au apelat pentru a face economii când vine vorba de alimentarea cu carburanţi, s-a scumpit într-un an cu 37,7%, aproape dublu faţă de creşterea de preţ înregistrată de litrul de benzină. Ieri, Consiliul Concurenţei a anunţat începerea unei investigaţii din oficiu privind posibile înţelegeri între Rompetrol, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de GPL, şi distribuitorii săi referitor la impunerea unor restricţii privind preţul de vânzare cu amănuntul al autogazului.

Statisticile calculate pentru toate cele 27 de state europene arată că în perioada 04.01.2010-03.01.2011 pe piaţa locală preţul în euro pentru GPL a crescut cu 37,7% şi cu 39% în lei, România fiind astfel a treia piaţă europeană când vine vorba de dimensiunea scumpirilor aplicate într-un an.

În Bulgaria, de exemplu, preţurile au scăzut cu circa 30% în perioada analizată, fiind totuşi mai mari decât în România, în timp ce în Germania, Ungaria, Italia sau Franţa majorările de preţ au fost mult mai mici. Tot în acelaşi interval, statisticile europene arată că preţul pe litru de benzină s-a scumpit cu circa 20%, iar cel de motorină cu 24%, România ocupând din nou o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte apetitul companiilor petroliere pentru scumpirile la pompă.

În ceea ce priveşte factorii care de obicei fac preţul într-o piaţă, lucrurile stau aproximativ la fel ca în cazul carburanţilor clasici. Astfel cererea de GPL, la fel ca şi cea de benzină sau motorină, a scăzut anul trecut cu circa 10%. În ciuda acestui lucru, jucătorii din piaţă spuneau recent că preţurile de achiziţie au crescut semnificativ, GPL-ul fiind la rândul său un produs rezultat în urma procesării petrolului.

Cei mai importanţi jucători din această piaţă sunt Petrom LPG, Rompetrol Gas şi ButanGas România. În cazul Rompetrol, peste investigaţia pe care o derulează Consiliul Concurenţei şi peste controalele inopinate ale Fiscului, a mai fost declanşată o anchetă din oficiu având ca obiect o posibilă înţelegere între Rompetrol Gas, divizia de GPL a grupului, şi distribuitorii săi pe piaţa distribuţiei şi comercializării gazului petrolier lichefiat (GPL) - auto.

"Acordăm o atenţie deosebită acestui domeniu, având în vedere că orice formă de restrângere sau împiedicare a concurenţei afectează direct interesele consumatorilor. Am monitorizat piaţa şi am obţinut unele indicii cu privire la o posibilă înţelegere între Rompetrol şi distribuitorii săi referitor la impunerea unor restricţii privind preţul de revânzare cu amănuntul al GPL", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate atât la sediul Rompetrol Gas, precum şi al unor distribuitori ai acestuia.

"Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie", mai spun reprezentanţii instituţiei.

Dacă în ceea ce priveşte această anchetă pe piaţa GPL-ului Consiliul Concurenţei spune că are anumite indicii privind o posibilă înţelegere între Rompetrol şi distribuitorii săi, în ceea ce priveşte piaţa benzinei şi a motorinei, reprezentanţii instituţiei au declarat recent că marile companii petroliere nu par a fi făcut ceva ilegal şi că până la proba contrarie, care este oricum foarte greu de obţinut, "hoţul neprins este negustor cinstit".

Potrivit celor mai recente estimări disponibile, piaţa de GPL are o valoare de circa 300-330 de milioane de euro, anual fiind comercializate circa 440.000 de tone de combustibil.