Cel mai bun an din ultimul deceniu pentru Ford: profit de 6,6 mld. dolari în 2010

Autor: Bogdan Cojocaru 28.01.2011

Profitul net al constructorului auto american Ford a crescut anul trecut cu 3,8 miliarde de dolari, la 6,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, grupul îmbunătăţindu-şi performanţele la nivelul tuturor operaţiunilor, scrie

Mediafax Business

.


"Rezultatele din 2010 ne-au depăşit aşteptările, accelerând tranziţia de la fixarea pricipiilor de afaceri la obţinerea unei creşteri profitabile. Investim într-un număr fără precedent de produse, în tehnologie şi dezvoltare în toate regiunile lumii", a declarat preşedintele Ford, Alan Mulally, în raportul privind rezultatele financiare ale grupului pentru 2010.

Veniturile au avansat cu 4,6 miliarde de dolari, la 120,9 miliarde de dolari în perioada analizată.

În ultimul trimestru al anului trecut, profitul net s-a cifrat la 190 de milioane de dolari, nivel cu 696 de milioane de dolari mai mic decât cel din 2009. Rezultatul reflectă impactul negativ al unor elemente speciale de un miliard de dolari, asociate cu cheltuieli de 980 de milioane de dolari referitoare la un program de reducere a datoriilor.