Egipt: Mubarak numeşte un vicepreşedinte care să îl poată înlocui. Aproximativ 100 de morţi şi 1030 de răniţi. Manifestaţiile ar putea continua şi duminică

Autor: Adrian Voicu 30.01.2011

Sediul central din Cairo al Partidului Naţional Democratic egiptean şi sediul Autorităţii fiscale egiptene au fost incendiate de protestatari sâmbătă seară, informează Reuters.

Manifestanţii au încercat sâmbătă să atace postul de poliţie din oraşul Beni Soueif, situat la 140 de kilometri de Cairo, iar poliţia a ripostat. Surse din serviciile de securitate au afirmat că incidentul s-a soldat cu moartea a cel puţin 12 persoane.

Mohamed ElBaradei, cel mai cunoscut reprezentant al opoziţiei egiptene, i-a cerut sâmbătă preşedintelui Hosni Mubarak să se retragă cât mai repede, pentru binele Egiptului.

ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a afirmat că numirea unui vicepreşedinte şi a unui nou prim-ministru nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Egiptul.

Conform postului de televiziune Al Jazeera, protestele ar putea continua şi duminică.

Preşedintele Hosni Mubarak a numit un nou vicepreşedinte care să îl înlocuiască în eventualitatea în care va fi demis.

Prin numirea şefului serviciilor secrete Omar Suleiman în poziţia de vicepreşedinte, mulţi consideră că Mubarak îşi pregăteşte o retragere din funcţie cu aprobarea armatei. De asemenea, numirea unui alt militar, Ahmed Shafiq în poziţia de premier, mulţi egipteni consideră că s-a evitat un eventual haos.

Ultimele estimări indică aproximativ 100 de morţi în urma protestelor din această săptămână. Surse medicale au anunţat că cel puţin 1030 de persoane au fost rănite. Printre morţi se află şi trei poliţişti ucişi în capitala Egiptului.