BERD analizează acordarea unui împrumut de 27,5 mil. euro pentru Apa Braşov

Autor: Mediafax 30.01.2011

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de 27,5 mil. euro pentru Compania Apa Braşov, destinat în mare parte cofinanţării unui proiect regional de 190 mil. euro în domeniul reţelelor de apă şi canalizare. Conducerea BERD va lua o decizie referitoare la acest împrumut la sfârşitul lunii martie. Finanţarea include două componente. Prima se referă la cofinanţarea cu până la 19 mil. euro a unui fond de coeziune, pentru investiţii în judeţul Braşov, în scopul respectării directivelor Uniunii Europene privind apa potabilă şi cea riziduală. Împrumutul BERD va cofinanţa un program regional de până la 190 milioane euro, care va include un grant din partea UE, Guvernului României şi autorităţilor locale, parte a Programului Fondului de Coeziune. Proiectul are rolul îmbunătăţirii calităţii apei potabile în judeţul Braşov şi să dezvolte reţeaua de colectare şi tratare a apelor reziduale, în conformitate cu legislaţia UE. A doua componentă a proiectului de finanţare BERD, de 8,5 milioane de euro, include restructurarea unui împrumut acordat Companiei Apa Braşov în 18 mai 2002.