Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa anunţă pierderi de 10 mil. euro

Autor: Radu Racu 31.01.2011

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a înregistrat pierderi de 10 milioane de euro în al treilea trimestru fiscal, ca urmare a scumpirii combustibilului şi a problemelor consemnate la orarul de zbor din cauza vremii nefavorabile, scrie Financial Times.

Compania a înregistrat pierderi în ciuda creşterii numărului de pasageri cu 1 milion de persoane, la 17 milioane. Cifra de afaceri a crescut în acelaşi interval cu 22% la 746 de milioane de euro. Ryanair a înregistrat în intervalul similar din 2009 pierderi de 10,9 milioane de euro.